Săptămâna asta am avut pe playlistul din mașină albumul lui Caro Emerald. O voce inițial auzită pe la radio Guerilla și căutată apoi pe net. Albumul a apărut la sfârșitul lui ianuarie și sună binișor. Dar mi-a adus aminte de-o mai veche feblețe a mea, Ambrosia Parsley (Shivaree). Care-a ajuns și ea să împartă memoria mp3 playerului cu Caro Emerald.

Care vă sună mai bine ?

sau

Săptămâna viitoare trecem pe chestii mai “oldie but goldie”. Cum sună Joplin și Grace Slick ?

XtremPC e singura revistă de profil pe care-o mai cumpăr din când în când. Cred că-i singura revistă care-a înțeles că internetul este o sursă de știri/noutăți mult mai eficientă decât presa scrisă și oferă ceva mai mult decât știri copiate și traduse. În plus prefer să citesc despre jocuri/software/hardware pe budă decât despre politică sau mai știu eu ce altceva.

Eh, luna asta când am intrat într-un Inmedio să cumpăr numărul pe februarie am avut un mic șoc și-am crezut că ori au greșit ăștia coperta și cumpăram altă revistă ori și-a strecurat cineva coada în punga cu revista. În pungă aveam un cadou. Un aparat de bărbierit de unică folosință. Inițial am zis “iote băi, ăștia confundă targetul xtrempc cu targetul ProSport”. Da’ după aia m-am lămurit. Nu-i nici pe departe așa. Fanii sportului cu balonul rotund se epilează și pe piept ca idolul lor Beckham. În timp ce noi ăștia mai aplecați spre spusele lui Stallman suntem mai certați cu lamele.

Oricum, dacă tot s-au gândit ca anul ăsta să ofere cadouri care să ne aducă aminte de lucrurile pe care le evităm cred c-au încurcat nițel borcanele. Trebuia să fi primit în ianuarie aparatul de bărbierit, în februarie un pachet de prezervative, în martie un frumos ruj de buze și tot așa. Zic eu…

Nu-mi place să postez la nervi. Nu-mi place pentru că rezultatul finit va fi cam ca cel de mai jos. Dar de data asta n-am mai rezistat.

Sunt client Orange/Dialog cam de când am pus prima dată mâna pe un telefon mobil. Am folosit pre-pay până prin 2003-2004 după care am trecut la abonament. Și-am fost în general mulțumit. Am mai avut probleme pe ici pe colo dar de fiecare dată le-am rezolvat pe cale amiabilă fie cu un telefon la relații clienți fie cu o vizită pe la unul din Orange Shop-uri.

Problema majoră pe care orice companie de dimensiunile astea o are este prăpastia care tinde să se creeze între ei și clienți. Pentru a ușura lucrurile se creează proceduri de lucru, departamente separate încât la final munca să fie cât mai organizată. Cei care sună la departamentul de relații cu clienții au de cele mai multe ori probleme simple. Probleme care pot fi rezolvate prin explicații sau 2-3 click-uri. Chestiile mai complexe sunt pasate unui alt layer care are alte proceduri de lucru și tot așa. Chestia asta n-ar fi rea dacă n-ar exista tendința de-a birocratiza la sânge totul și de-a transforma anumite probleme relativ simple pe care le au unii clienți într-un adevărat coșmar pentru aceștia. Pentru că nu întotdeauna procedurile acoperă toate situațiile și nu întotdeauna sunt clare. Iar cei care trebuie să urmeze acele proceduri sunt și ei oameni la rândul lor. Le vor interpreta așa cum cred ei de cuviință și vor acționa în consecință. Și uite-așa se ajunge în situația în care un client care sună cu o problemă arzătoare pentru el ajunge să fie plimbat, amânat, pus să dea mail-uri, pus pe drumuri și aruncat dintr-o parte în alta. Și ce-i mai nasol în toată birocrația asta formată din dorința de-a face lucrurile mai simple este că NU are cui să se plângă în mod real. Efectiv nu are cale de scăpare pentru că nu are altă posibilitate de contact cu furnizorul de servicii decât departamentele de relații cu clienții. Și-uite așa intră într-un cerc vicios. Yeah, life is a bitch !

Ziceam că lucrurile n-au stat întotdeauna chiar așa. Păi nu, că a naibii criza asta, i-a forțat pe cei de la Orange să externalizeze call-center-ul.  Rezultatul a fost insesizabil pentru 90% din cei care sunau la serviciul clienți. Pentru că problemele lor erau relativ simple. Însă odată cu externalizarea cred că au fost limitate și drepturile/posibilitățile operatorilor. Lucru pe care l-am simțit de câteva ori până acum. Prima dată când am sunat să le spun că au “uitat” să-mi modifice pachetul de date asociat abonamentului de voce (5MB trafic inclus în loc de 20MB). Am avut o experiență dureroasă la telefon atunci și m-am chinuit să-i explic domnișoarei de la telefon de 10 ori ce-au greșit și ce trebuie să facă. Rezultatul a fost un “voi transmite mai departe colegilor mei această problemă”.

Dar să revin la problema mea actuală. Prin iunie/iulie 2008 îmi făceam un nou abonament de date 3G  la Orange. Știți voi, cu modem USB, 1€ modemul, 10€ abonamentul,  trafic lunar inclus 1,5 gb, etc. Eh, la abonamentele astea existau 2 opțiuni în cazul în care depășeai traficul. Fie plăteai suplimentar fie îți limitau viteza la 128kbps. Cum eu îmi făcusem abonamentul pentru momentele în care chiar nu aveam alternativă și trebuia să rezolv diverse probleme (de obicei prin consolă) am preferat a doua variantă. Și-am folosit abonamentul ăla cam de fiecare dată când am plecat prin concediu. Bine, între timp modemul USB s-a stricat, n-au avut cu ce să-l înlocuiască decât cu unul pe care nu l-am acceptat eu (pentru că avea specificațiile mai slabe decât cel dinainte și mai și sugea la semnal). N-a fost asta problema pentru că am împrumutat de la Bogdan un E220. Toate bune și frumoase până mai acum o lună. Când iar sunt plecat ~10 zile din București și n-am alternativă pentru internet decât modemul Orange. Surpriza a venit în ianuarie odată cu factura.  ~60 de lei în plus la factură pentru traficul depășit. Scot un “WTF !?” și mă duc pe webcare (altă chestie pe care-au făcut-o praf în ultima vreme ăștia de la Orange) să mă uit la detaliile abonamentului meu de date. Acolo ce să vezi, iar supriză. Din cauză că abonamentul de date făcut de mine în iunie 2008 nu mai exista în oferta lor actuală ceva “se futu” pe la ei. Prin urmare nu-mi afișează decât :

Abonamentul tau este: Orange

Taxa lunara (EUR): 0.0

Pachetul tau nu contine nici un serviciu.

Pun mâna și sun la relații clienți. Dau tot peste o domnișoară (cred că-s blestemat) și-i explic că nu trebuia să se întâmple chiar așa și că n-am chef să plătesc în plus doar pentru că s-au jucat ei cu abonamentele fără să binevoiască să mă anunțe. Reacția gagicii a fost priceless “Păi dacă ați depășit traficul cine-ați vrea să plătească domnule ?”. Whoaaa, deci nu numai că angajează retardați dar nici măcar nu-i trec printr-un curs rapid ca să fie și ei în stare să rețină cât de cât serviciile oferite. Așadar am stat eu să-i explicitez domnișoarei care-s opțiunile și că se poate și așa și că să facă bine să pună osu’ la muncă și să repare problemele. Dar după cum spuneam mai sus aici intră în vigoare procedurile alea șmechere ale lor. Așa că m-a luat cu “nu e treaba mea, trimiteți un mail la serviciul.clienți@orange.ro”. Și gata, s-a spălat pe mâini de problemă. Cam pe aici am realizat în ce căcat încep să intru (vedeți voi mai jos). Dar m-am apucat să le scriu mail-ul, mail la care am atașat și screenshot-uri cu ce-mi afișează site-ul lor atunci când încerc să văd abonamentul de date, scan după contractul semnat în care nu numai că nu se specifică NIMIC referitor la depășirile de trafic dar mai și scrie că dacă Orange România modifică prevederile contractului sunt obligați să mă anunțe cu 30 de zile înainte ca modificarea să devină efectivă.  M-am exprimat civilizat și coerent și-am încheiat specificând faptul că îmi voi achita factura pentru abonamentul de voce urmând a achita și factura pentru abonamentul de date imediat ce sesizarea mea a fost soluționată. Asta era pe 22 ianuarie. Pe 27 ianuarie am plătit factura pentru voce și-am așteptat în continuare soluționarea reclamației.

Azi, 5 februarie, m-am trezit cu abonamentul de voce suspendat pentru neplată. Trecem peste faptul că azi se fac și cam 10 zile lucrătoare de când am depus sesizarea și că ar trebui să o rezolve cumva. Pentru serviciile de voce primesc o factură complet separată de factura pentru serviciile de date. Mi se pare absolut firesc să o pot plăti doar pe una dintre ele atunci când am dubii referitoare la suma pe care-o am de plătit pentru cea de-a doua. La fel cum mi se pare firesc să-mi întrerupa serviciul corespunzător facturii neplătite. Așa că am pus iar mânuța pe telefon și-am sunat la relații cu clienții. Unde am dat (iar) peste o altă domnișoară. Azi n-am rezistat mult fiind calm și relaxat. Pentru că domnișoara respectivă încerca să-mi tot explice mie cum că e normal să nu pot să folosesc un serviciu pe care l-am plătit pentru că-s ambele pe același nume. No shit ? Sunt servicii separate, facturi separate, nu depind unul de celalalt, nu am avut parte de vreo reducere sau bonus pentru unul din ele pentru că-l am pe celălalt, n-au absolut nici o legătură între ele cu excepția faptului că-s ambele pe numele meu. Cu excepția logicii imbatabile a lui “așa trebuie, să le plătiți pe amândouă” nu am primit nici un răspuns de la domnișoara respectivă. Plictisită de mine mi-a dat un număr de telefon de la serviciul plăți și m-a trimis la plimbare. Acolo am avut în linii mari cam același dialog. Și m-a trimis la serviciul de date să rezolv problema acolo. Unde s-a închis într-un final cercul pentru că m-au trimis la serviciul clienți din nou. Sau, dacă tot sunt nemulțumit să trimit un mail la serviciul.clienți@orange.ro. Prin urmare stau și mă uit la un telefon cu un abonament plătit la zi pe care nu-l pot folosi pentru că Orange are o logică de fier care zice că “ia mai futu-i în gură pă ăștia, să-și plătească toate abonamentele acum și după aia vedem noi ce facem dacă avea dreptate prostu’ cu factura aia la care l-am taxat în plus”. Mdap, ei așa vor. Ai plângeri referitoare la facturi prea mari ? Păi poți să faci reclamație da’ dacă mai vrei să folosești unul din serviciile companiei noastre, întâi plătești tu absolut TOT, după care vedem noi cum îți scădem din facturile viitoare suma plătită în plus. Asta bineînțeles dacă reclamația este soluționată în favoarea ta. Dacă nu, oricum nu prea ai cui să te plângi că doar știi și tu fraiere cum merg lucrurile în țara asta. Până la Dumnezeu te mănâncă sfinții. Așa că taci și suge.

Cam așa se rezolvă problemele în companiile astea multinaționale. Apropos, că tot ziceam de Webcare. De luna asta am observat că se ajunge pe undeva pe la francetelecom.com când umblu pe la diversele opțiuni existente pe acolo. Asta explică bug-urile tot mai frecvente din interfața respectivă și motivul pentru care mi-a luat 2 zile să pot să încarc un cont de pre-pay.

Partea cu adevărat tragică din povestea asta este că nici alternativele nu-s prea strălucite. Been there, done that. Pute-a românism în toate companiile astea care oferă servicii de-ți vine să-ți iei naibii zborul în alte zări sau și mai bine să te muți pe-o insulă pustie.

L.E. Ironia maximă tocmai a venit sub forma unui SMS pe telefonul mobil :

Pentru că ai apelat la Serviciul Clienți Orange, te invităm să participi la un sondaj despre acest serviciu. Pentru aceasta, te rugăm să suni gratuit la 461 până mâine inclusiv.

Evident, nu pot să sun pentru că am telefonul suspendat pentru neplată. Dau o bere oricui le transmite “muia” în locul meu.

Via Slashdot mai aflu ce se întâmplă cu proiectul pentru versiunea nouă de film Dune. Ăla despre care tot ziceau c-o să-l realizeze cât mai aproape de versiunea scrisă. Consultanți pentru scenariu, Brian Herbert și Kevin J. Anderson. Ambii cunoscuți mai ales pentru banii scoși pe spatele seriei originale Dune. Kevin J. Anderson ce să mai zic, are o predilecție pentru “sequel-uri”.

Eh, da’ nu asta contează, existau ceva șanse (mici ce-i drept) să avem parte de-un film bun care să depășească mini-seria TV din 2000 sau ecranizarea lui David Lynch din 1984. Din păcate sunt din ce în ce mai mici șanse să fie așa. În schimb cresc șansele să avem un nou blockbuster cu dialoguri de toată jena și cu viermi uriași în 3D. De data asta doar ochii or să fie albaștri. Că deh, asta cere publicul…

Am o problemă mare legată de consultanții de vânzări autohtoni. Cred că pot să număr pe degetele de la o mână momentele în care mi-a fost de ajutor un reprezentant al acestei specii ciudate. În celelalte cazuri mi-au lăsat impresia că îmi fac o favoare imensă pierzând timpul lor prețios cu unul ca mine.

De altfel i-am mai văzut și prin acțiune cum răspund în sictir la telefon și cum oftează de ți se rupe inima atunci când trebuie să pună mâna să caute prin stocuri produsele de care întreabă clientul. Cred că-s aleși pe sprânceană la angajare, criteriul principal fiind abilitatea de-a face diferența dintre un aparat de făcut cafeaua și-o unitate centrală de calculator. Restul nu prea contează. Ba chiar dacă cumva omul are abilități tehnice deosebite (“deosebite” = “știe să desfacă o unitate centrală de calculator și să arate cu un deget tremurând placa de baza”) ajunge ori printr-un post mai tehnic (service sau ceva similar) sau nu e angajat pentru că este supra-calificat (cere prea multi bani). Eh, uite de aia ajungem să explicăm noi, clienții, care-i diferența dintre card SD și SDHC sau să renunțăm la a mai cumpără când vedem cheful de muncă pe care-l are un asemenea angajat model.

Ultima mea întâlnire cu un specimen din ăsta a fost legată de un acumulator extins pentru HTC Touch Diamond 2 (despre care o să povestesc ceva mai pe larg în zilele următoare). Am găsit la cei de la cel.ro un acumulator de 2200 mAh și-am postat pe pagina produsului o întrebare :

Acumulatorul incape sub capacul original al telefonului sau in pachet intra si un capac de schimb ?
Va multumesc.

Răspunsul a venit o zi mai târziu :

Nu vine decat bateria. O zi buna

Am insistat :

Apreciez raspunsul la jumatate de intrebare dar intrebarea mea continea si “Acumulatorul incape sub capacul original al telefonului ?”.

De data asta a fost  mai prompt (a raspuns in cateva minute) :

Da fara nici o problema. O zi buna

Satisfăcut de răspuns am făcut comanda. Surpriza a venit 2 zile mai tărziu :

Produsele solicitate de dvs nu sunt disponibile si nu exista un termen de livrare. Comanda xxxxx este anulata.

Păi bine măi băieți, nu puteați să spuneți și voi treaba asta în momentul în care m-am interesat de produs ? Sau voi aveați impresia că întrebam așa că n-aveam ce face cu timpul liber. Sau în general vi se rupe și n-aveți voi cheful să vă chinuiți să vindeți ceva. Chiar și un rahat de acumulator. Timpul vostru este mult prea prețios pentru a fi irosit cu prostii din astea.

Așa se întâmplă dacă angajezi oameni cu gândul că trebuie să-l plătești cât mai puțin că oricum găsești proștii care să facă comenzi de la tine. Că doar de aia pui adaosul cât mai mic. Și uite de asta ar trebui să existe o cultură a consumatorului de produse/servicii din România.

Sau cum să te zgârcești la tărâțe…

După ce au fentat grațios un an în organizarea Cisco Expo și ultima ediție a avut loc la Radisson SAS Hotel în loc de Marriott într-un spațiu destul de incomod pentru socializat, anul ăsta se anunță și mai mișto. Am primit de dimineață mail-ul cu link-ul pentru înregistrare la eveniment (împreună cu link-uri pentru facebook, blog, tweeter și alte asemenea unelte de socializare online). Am dat click cu nerabdare și m-am trezit în fața formularului de înregistrare, agendei evenimentului și a “ofertei imbatabile” pentru taxa de participare.

În anii trecuți taxa era pe undeva pe la 150 RON (cu reducere 20% dacă plăteai pentru grup de 5 persoane). Evenimentul tinea 2 zile (în fiecare zi de dimineața până pe undeva pe la 5-6 după-amiaza). Printre prezentările mai mult “bullshit bingo” ale partenerilor găseai și prezentări mai tehnice sau măcar mai interesante. Eh, vă las pe voi să ghiciți ce-au scos în condițiile în care evenimentul de anul acesta este restrâns la o singură zi. Ah, și anul acesta taxa de participare este 100 de euro, oferta speciala daca o platesti pana pe 15 februarie, dupa care devine 150 de euro.

Cu alte cuvinte taxa de participare se cam dublează ( dacă nu triplează) iar “oferta” se cam înjumătățește. Sau în banii ăia intră și-o ședință de masaj thailandez cu sfârșit fericit ?

E chiar atât de nașpa criza asta daca Cisco România s-a hotărât să scoată bani și din Cisco Expo ?

Și-acu să trecem și la rants.

Nemulțumit de calitatea recepției TV și de lipsa posibilității de-a avea acces la Cinemax sau alte canale cu abonamentul actual de la RCS-RDS am căutat opțiuni. Una din ele ar fi fost Dolce însă avea două mari probleme. Prețul nițel cam mare și antena externă. Cum stau în garsonieră și de la geamul meu nu se vede decât un balcon închis (destul de prost de altfel), cu geamuri doar pe mijlocul lui, tragerea unui cablu prin balcon în cameră ridică destul de multe probleme și lasă în urmă destule găuri.

Am aflat recent de o altă opțiune și anume Digi TV de la RCS-RDS folosind cablul CATV deja existent. Mult mai comod având în vedere faptul că este deja tras cablul până în spatele televizorului. În plus este și ceva mai ieftin decât Dolce.

Așadar am mers hotârâți la un punct de lucru RCS/RDS și am vrut să modificăm contractul existent într-unul pentru DigiTV. Și cam aici se termină lumea imaginară a reclamelor la DigiTV care zic că este ATÂT de simplu. Doar te duci și faci contractul și gata. Neah, e mult mai palpitant, există și personaje naive în povestea asta (noi, consumatorii).

N-am apucat noi să terminăm de explicat domnișoarei de la birou ce dorim că ne-a tăiat-o rece întrebându-ne dacă vrei DigiTV prin antenă de satelit sau prin cablu TV. I-am spus ca prin cablu TV și ne-a zis că nu se poate. Nu mai există pe stoc decodoare. I-am zis (plini de naivitate) “Nici o problemă, semnam contractul acum și așteptăm cu instalarea până vă sosesc decodoarele”.  Răspunsul ne-a dat pe spate “aaa, păi nu se poate, durează CÂTEVA LUNI”. Crezând că n-am auzit bine am întrebat “câteva ‘ce’ ?”. “Câteva luni” a venit din nou răspunsul domnișoarei. “Și cum putem să aflăm și noi când vă vin decodoarele ?”. “Aaa, păi sunați și dvs. din când în când la relații cu clienții”.

Brusc m-a străfulgerat o idee și-am întrebat-o într-o doară “Dar prin antenă de satelit ?”. Răspunsul a venit implacabil “Nici prin antenă de satelit nu se poate încă”. “N-au venit nici pentru astea decodoarele…” comentez eu ușor ironic. “Nu” răspunde domnișoara. “Bun, atunci să nu vă mai mirați că pierdeți clienți” îi arunc eu înainte de- a ieși pe ușă.

Am și eu o serie de întrebări retorice pentru ăia care lucrează pe la RCS/RDS și care nimeresc din greșeală pe aici :

1. Cât de greu este să faci un plan de instalare și să programezi clienții la instalare după ce-au semnat un contract ?

2. Cât de greu este să comanzi mai multe decodoare și să le obții în termen de câteva zile dacă stocul existent s-a epuizat rapid ?

3. Cât de greu este să anunți eventualii doritori ai unui serviciu (plătit) de disponibilitatea acestuia (mai ales dacă doritorii respectivi își exprimă în mod clar interesul) ?

4. Cât prost tre’ să fii să bagi banii în reclame și materiale promoționale și să nu fii în stare să oferi serviciile la care faci reclamă (pe o scară de la 1 la 10) ?

Am zis că nu-i frumos să încep anul cu un post răutăcios așa că încep cu o restanță de anul trecut în care măcar zic de bine.

Ziceam pe undeva prin noiembrie cum că geek-ul din mine s-a apucat să se relaxeze instalând mașini virtuale în ESX și Axigen Mail Server. Pe atunci speram că primesc și o licență da’ firul de comunicație dintre mine și cei de la Axigen s-a întrerupt pe undeva. Nu-i bai, l-am frecat și așa ceva vreme și dacă voi mai avea ocazia să colaborez cu ei o să am grijă să cer o licență din timp.

Instalarea unui mail server în linux este una dintre operațiile ceva mai complicate de obicei. Fie că-i vorba de postfix, qmail sau alte jucării, ai de editat în detaliu fișierele de configurare, de instalat imap/pop3, etc. Mă așteptam și la Axigen tot la ceva similar. N-a fost să fie pentru că tot procesul de instalare cred c-a durat sub 1 minut și cred c-aș fi putut cu ușurință să dresez și-o maimuță să urmeze cei 2-3 pași necesari. Am avut în timp extrem de scurt interfața web de administrare up and running. Bineînțeles că mai sunt și p’acolo câteva chestii de setat dar nu extrem de complicate. Neavând licență nu l-am testat decât pe o adresă de mail și nu una extrem de importantă.

Dar mi-a lăsat o impresie mișto și mi-a adus aminte de o poveste neterminată legată de o altă jucărie ușor de instalat față de care vreau să retrag câteva din lucrurile negative spuse.

Povesteam în post-ul din link-ul de mai sus primele aventuri cu un IronPort instalat pentru niște clienți extrem de pretențioși cu mail-ul. Frustrările mele la vremea respectivă erau legate de documentația aproape inexistentă pentru IronPort și de metoda de administrare care nu prea te lăsa să faci ce vrei. Jucăria de la vremea respectivă a fost una aflată în teste și ulterior am instalat un appliance nou-nouț în locația respectivă. Care appliance și-a făcut treaba fără prea mari probleme și fără intervenția noastră aproximativ un an. După un an, firma respectivă, facând parte dintr-o familie ceva mai europeană, a hotârât că ar fi util să centralizeze serviciile de IT. Nu discut aici faptul că infrastructura realizată de noi și modul de funcționare erau mult peste planul ineficient pentru o rețea cu atâți utilizatori cu care au venit cei din afara. Dar discut punctual o situație în care jucăria respectivă mi-a oferit una din cele mai mari satisfacții avute pe plan profesional.

În plină perioadă de migrare, echipa de IT “externă” a configurat toate mail-urile (70-80 de mailbox-uri) de pe stațiile de interior ca să folosească serverul lor central de Exchange. După care au dat cu nasul de o mare problemă. Gateway-urile lor pentru mail erau externalizate și ele către un cluster aflat în administrarea altcuiva și acolo apăruseră ceva probleme. Se aflau într-o situație extrem de nasoală, undeva la jumătatea drumului către migrarea totală. Să revină la setup-ul inițial era echivalent cu câteva ore de muncă în zadar pentru că, odată problema rezolvată, trebuiau să facă aceeași treabă din nou. Prin urmare ne-au cerut nouă (celor care am oferit suportul IT până atunci) ajutorul. Noi aveam în schimb cam aceeași problemă cu serverele noastre. Servere configurate să funcționeze pe setup-ul inițial pe care dacă le stricam atunci și ceva nu mai mergea pe la ei, dura extrem de mult până le-am fi repus pe picioare. Nici în cazul nostru și nici în cazul lor nu volumul mare de muncă era problema ci downtime-ul mare pentru un client extrem de sensibil cu mail-ul. Discutând între noi am ajuns la 2 variante. Una implica un server de exchange configurat ca gateway (edge) care ținea și DNS-ul, server pe care trebuia să-l reinstalăm și să-l configurăm ca gateway pentru Exchange-ul lor. Chestie care ne amenința serios somnul pentru noaptea respectivă (discuția o aveam pe undeva pe la 10-11 seara). A doua opțiune era modificarea configurației pe IronPort și plasarea lui ca gateway pentru Exchange-ul lor ( cu un port în DMZ-ul nostru și un port în VLAN-ul lor). Opțiune preferată de mine și datorită faptului că pe IronPort aveam posibilitatea salvării configurației funcționale. Avem mici rezerve legate mai mult de faptul că o eventuală nefuncționare ar fi fost ceva mai dificil de diagnosticat pe IronPort dar în mod clar am fi pierdut mai puțin timp dacă ar fi mers.
Așa că pe la 1 noaptea ne-am hotărât să mergem să le dăm o mână de ajutor băieților. Suit pe mașină, ajuns acolo și găsit 3 oameni cu cearcăne la ochi și privirea tristă, lipsită de orice speranță. Ușor de înțeles având în vedere că stăteau de pe la 8-9 seara încercând să rezolve cumva problema. Colegul meu a început să le expună variantele, cu avantaje și dezavantaje la fiecare. După vreo 10-15 minute l-am tras ușor de mânecă și i-am zis hai să facem cum am stabilit și să ne cărăm acasă că iar dormim pe preș amândoi. Le-am cerut băieților un IP valid din VLAN-ul lor, am salvat configurația pe IronPort conectat direct în el cu cablu, i-am setat IP-ul nou pe interfața respectivă, l-am băgat la ei în switch și m-am mutat cu laptopul la un birou mai comod. După aproximativ 5 minute îi spuneam unuia dintre băieți “Done ! Let’s test it now.” Reacția lui a fost priceless și n-a reușit decât să bânguie un “What ???”. I-am repetat un “it should work now so let’s test it”. S-au strâns toți 3 buluc în spatele meu în timp ce trimiteam mail-uri de test pe conturile clienților. Cu tot cu vorbăria de la început n-a durat mai mult de 20-25 de minute toată tărășenia iar reacțiile lor au meritat drumul făcut în miezul nopții.

Cred c-a fost prima oară când am apreciat din tot sufletul simplitatea în configurare oferită de o jucărie de genul ăsta și realizez că nu prea aș fi putut face treaba asta cu altceva. IronPort nu e totuși o jucărie ieftină așa că nu cred c-o să mai am prea curând ocazia să recomand cuiva așa ceva. Însă (ca să revin la oile cu care-am pornit) Axigen e o opțiune de luat în calcul atunci când clientul vrea ceva mai mult decât un simplu server de mail și are și fondurile necesare.

P.S. Nu m-au plătit nici unii nici ceilalți să scriu bine de ei. Așa că luați postul ăsta ca atare.

Via Slashdot, cele mai stupide 87 de momente din industria IT petrecute între anii 2000-2009.

Preferatele mele, Windows Me, evoluția Palm-PalmOne-Palm, procesul SCO-IBM, Sony rootkit și Vista Capable (despre care am scris pe undeva pe aici).

În altă ordine de idei nu cred că nu mai găseau încă 13 ca să facă un top 100 complet. Hai c-au avut de unde alege.

Am primit acum ceva vreme (era cald și frumos afară încă ) o jucărie care se anunța extrem de interesantă. Un (o) Mikrotik RouterBoard 433 cu un mPCI wireless într-o carcasă metalică simplă care la prima vedere nu inspiră absolut nimic. Jucaria a ajuns la mine de undeva de prin Cluj,  de la wlantrade, unde trudește unul din cititorii mei. Îmi spusese de ceva vreme de jucariile astea (routerboard) și chiar eram curios să încerc una din ele. Așadar am bătut palma și cutiuța menționată mai sus plus o antenă ceva mai puternică a luat calea Bucureștiului până la mine.

Read more »