Uite că se poate !
Am experiența cu emag-ul, lungă, uneori (de multe ori) dureroasă dar până în momentul de față nu am crezut că pot găsi alternative. Mai ales și după episodul cu pczone. Ei, azi se pare că am găsit. Sper să nu mă înșel și sper să nu-i deochi vorbindu-i de bine dar, cei de la pcgarage au reușit să mă lase cu gura căscată și asta în doar 10-15 minute.
Eram la clasa de CCNA3 și cum nu prea puteam să vorbesc din cauza răcelii l-am lăsat pe celălalt instructor să țină prezentarea iar eu m-am apucat să ma uit pe pcgarage unde găsisem de vreo 2 zile o tastatură după care-mi curgeau ochii. L-am mai convins și pe frate-meu să-și ia niște căști, am mai luat și eu un card de memorie pentru aparatul foto și am finalizat comanda. N-au trecut 5 minute și primesc un SMS prin care sunt anunțat că a fost preluată comanda de către un consultant vânzări. După încă 5 minute mă sună la telefon o domnișoară care era foarte amuzată când i-am spus că nu-s obișnuit cu atâta promptitudine. Căștile pe care le-am comandat nu erau pe stoc dar mi-a recomandat un model similar cu doar 10 mii mai scumpe și aproape identice ca design. Mi-a spus și că din cauză că am făcut târziu comanda azi n-o să se poată finaliza decât mâine dupa-amiază. (Deci nu într-o săptămână sau 2 cum se face pe la emag). Am închis telefonul complet buimac și m-am ciupit de 2-3 ori. Deci se poate și la noi. Adevărat, n-am ajuns încă la ziua de mâine. Dar momentan le acord credit. Dacă o țin tot așa de la ei îmi iau laptop nou în toamnă când am de gând să-l schimb pe gicuțu’ ăsta vechi.
Și oamenii (am aflat de la avionaru ) au și blog . Unde-i poate înjura lumea în cazuri extreme.
Poate dorești să citești și:
- I’m pissed again De ceva vreme (1 an jumate) lucrez in principal cu...
Nu stiu cum sta treaba cu emag.ro Recent am luat o camera foto digitala de la ei si mi-a venit a doua zi (locuiesc in nordul tarii). Am I lucky or that’s how they do their job?
Ma gandesc sa imi cumpar in scurt timp mai multe componente PC si probabil tot de la ei am sa o fac. Asta daca nu ne convingi cu PCGarage
PS: Fain blogul lor. Ii ajuta sa fie mai aproape de clienti.