Adapt. Enjoy. Survive.

Undeva pe la începutul anului m-a căutat și pe mine la ouă statul român și-a reieșit din calculele lor că aș avea de plătit vreo 400 de lei ca taxe și impozite. Având antecedente ( [1] & [2] ) cu ei am zis că într-o zi cu soare și cu două dimineți mă voi duce să dezbat acuratețea calculelor făcute de contabilii statului. Acea zi a fost astăzi.

Buuun. Înainte de “walk of fame” pe coridorul măreței instituții a statului care este ea “SPFPL – Centrul 2, Militari” (adicătelea “Serviciul public pentru finanțe publice locale” ), am zis c-ar fi bine să mă informez cât mai temeinic legat de ceea ce am de plată. Vorba ceea, un om informat este un om puternic. Și-am aflat de măreața, nemaipomenita, ultracool realizare a celor de la SPFPL Sector 6 :

Primul Infochiosc cu plata prin card , din Europa de Est, ce cuprinde solutii inovatoare pentru plata impozitelor si a taxelor locale pentru: masina, teren, parcare, amenzi.

De-a dreptul bulversat de-o asemenea minunăție tehnologică am zis să mă duc repejor să aflu de la respectiva minune ce am de plată înainte de-a prezenta argumentele verbale în fața celor de la taxe și impozite. Pentru cei care nu știți (și nici n-o să aflați de pe site-ul SPFPL că în afară de a se lăuda cu el nu scrie nimic de locația lui), mărețul infochioșc este în incinta Cora Lujerului.

La Infochioșc scanează buletinul persoanei în cauză și afișează lista completă a amenzilor, taxelor și impozitelor. Sunt aproape sigur că sistemul nu transmite nici o informație cum ar fi datele personale (cartea de identitate) printr-o sesiune securizată. De altfel cred că m-ar apuca durerile de cap dacă aș afla câte informații confidențiale sunt transmise necriptat pe internet de către instituțiile statului. Pentru sănătatea mea mentală ăsta a fost un moment în care-am făcut bine fiind ignorant.

Fiind informat acum de ceea ce aveam de plătit. Și anume o amenda de circulație plătită acum 2 ani, 2 amenzi RATB plătite acum 8 ani și impozitul pe mașină neplătit de 2 ani (:D ) am purces spre sediul SPFPL (chiar, citiți cu voce tare măcar odată articolul și sesizați cât de mult seamănă cu o înjurătură ceva “SPFPL”). Ajuns acolo, dau cu nasul de-o coadă de câteva zeci de persoane, contribuabili serioși veniți cu banu’ în buzunar să ajute statul român să ne construiască străzi, spitale, școli, să ne păzească de hoți, etc. Las rând la coadă și intru să mă interesez la informații legat de amenzile buclucașe. Sunt trimis la un birou din interior să discut cu un consultant (sau ce naiba or fi oamenii ăia acolo). Aici începe circul.

Dau frumos bună ziua, întind buletinul și spun că, pe lângă impozitul auto datorat statului român am și câteva amenzi care n-ar trebui să mai fie acolo. Nenea bagă rapid user/parolă ca să intre în sistem (și jur că le-aș fi putut ține minte dacă aș fi fost pe fază pentru că rămăsesem cu ochii căscați pe ecran când am văzut că se loga fără nici o jenă în fața mea și tasta parola de parcă conținea numai chirilice) și dă să-mi spună pe rând ce am de plată. I-o iau înainte spunându-i că amenda de circulație din 2008 a fost plătită chiar în seara în care am primit-o și-i întind forma printată a documentului semnat electronic care atesta faptul că am plătit-o. O ia, se uită lung la ea (la foaie), o întoarce pe dos (foaia), se uită la mine și întreabă “ce-i asta ?”. Eu îi răspund civilizat “este un fel de dovadă a faptului că amenda a fost plătită”. El: “unde ați plătit amenda ?” Eu: “pe ghiseul.ro, am plătit cu cardul iar dovada plății a fost un document pdf semnat electronic. Aceasta este versiunea tipărită și nu are nici o valoare așa”. S-a confruntat din priviri cu o tanti din spatele lui care i-a făcut semn că-i ok și zice “Bine, mă duc să fac o copie”. Eu, insist “știți, este semnat electronic, nu are nici o valoare printat”. El: “ah, nu contează, s-o avem aici”. Eu : “nu era mai ușor și mai sigur să primiți confirmarea plății de la instituția la care am plătit, în momentul în care am plătit ? Nu ar trebui să existe o bază de date comună cu informații legate de contribuabili ?” La asta sare și-o tanti care zice  ”Nu e vina noastră, e vina lor că nu ne anunță”. Eu : “Păi așa cum vă anunță și că am de plată o amendă nu ar trebui să vă anunțe și când am plătit-o ? Și invers, când plătesc aici, n-ar trebui să afle și ei că am plătit aici ca să nu mai vină anul viitor, nu să vin în fiecare an cu teancul de chitanțe” (pregăteam terenul pentru amenzile RATB). Eu (că tocmai îi năucisem bine) : “haideți să vedem ce-i cu amenzile alea RATB”. Amenzile RATB sunt din 2000 și 2001. De fapt una singură că acum 5-6 ani când au plătit ai mei părinți au avut și procesul verbal printat. Îi spun lui nenea de la PC “iar astea sunt plătite chiar la dvs. aici, undeva prin 2004″. El “mai aveți chitanța ?” Eu : “Nu, dar va rog să verificați, nu am de gând să le plătesc de zece ori”. Taică-meu apărut și el în peisaj prin spatele meu, “În 2004 am radiat o mașină. Nu am putut să fac asta până când nu am achitat toate restanțele rămase, inclusiv amenzile RATB pentru cei doi băieți, așa că le-am mai plătit atunci odată deși le plătisem și prin 2002″. Depășit numeric nenea de la ghișeu bate în retragere “Vom verifica amanunțit și vă anunțăm telefonic”. Eu : “Acum pot să mă duc să-mi plătesc doar impozitul auto ?”. El : “Da”.

Și vine și bomboana de pe colivă. Mă întorc la el și-i spun : “știți, vă mai rog ceva.  Uitați-vă, am un frate care are aceeași adresă pe buletin. Are și el o amendă de circulație platită de mine la o zi diferență dupa ce-am platit-o pe cealaltă, tot pe ghiseul.ro, poftiți copia printată și puteți s-o pastrați, să nu mai faceți copie ca eu o am oricum în format electronic semnat digital acasă”.

If looks could kill…

Și-acum lăsând povestea tragi-comică, am câteva nedumeriri mari. Avem o idee (relativ bună) în care s-a băgat o grămadă de bani (mă refer la ghiseul.ro) și care este lăsată în paragină de 3 ani. De prin 2007-2008 nu s-a mai auzit nimic nou de site-ul ăla și nici nu pare să se mai audă nimic. Probabil cei care au lucrat la el (Kondiment/Softwin) mai așteaptă încă o căruță de bani pentru a implementa un nou feature cum ar fi plata cu cardul a unui amărât de impozit sau a extinderii proiectului la nivel național (da, funcționează doar pentru București din 2007). Mai avem o idee (tot relativ bună) în care pot să pun pariu că s-a băgat o altă mare grămadă de bani, infochioșcul din Cora. Și zău că sunt tare curios dacă informațiile pe care le primește/transmite infochioșcul ăla sunt securizate cumva. Experiența îmi spune că nu. Și dacă tot au făcut aceste două mărețe realizări (a se citi “tunuri”), în anul 2010, instituțiile statului în România nu sunt capabile să găsească un mod eficient de a schimba informații între ele. Nu zice nimeni că-i ușor, este nevoie de proceduri noi, de perioade de trecere, dar în final o evidență centralizată asigură o eficiență sporită. Pot să pun pariu că acum toată treaba se face cu adresă trimisă prin poștă, trecută pe la registratură, răspuns în termen de 30 de zile, drum de întoarcere tot prin poștă, primit răspuns. Bani cheltuiți degeaba, cooperativa munca-n zadar, oameni în plus, plătiți să plimbe hârtii.

[1] http://big.lazyadmin.ro/2009/03/05/birocratie-3/

[2] http://big.lazyadmin.ro/2009/06/17/informatizare/

Am zis că nu-i frumos să încep anul cu un post răutăcios așa că încep cu o restanță de anul trecut în care măcar zic de bine.

Ziceam pe undeva prin noiembrie cum că geek-ul din mine s-a apucat să se relaxeze instalând mașini virtuale în ESX și Axigen Mail Server. Pe atunci speram că primesc și o licență da’ firul de comunicație dintre mine și cei de la Axigen s-a întrerupt pe undeva. Nu-i bai, l-am frecat și așa ceva vreme și dacă voi mai avea ocazia să colaborez cu ei o să am grijă să cer o licență din timp.

Instalarea unui mail server în linux este una dintre operațiile ceva mai complicate de obicei. Fie că-i vorba de postfix, qmail sau alte jucării, ai de editat în detaliu fișierele de configurare, de instalat imap/pop3, etc. Mă așteptam și la Axigen tot la ceva similar. N-a fost să fie pentru că tot procesul de instalare cred c-a durat sub 1 minut și cred c-aș fi putut cu ușurință să dresez și-o maimuță să urmeze cei 2-3 pași necesari. Am avut în timp extrem de scurt interfața web de administrare up and running. Bineînțeles că mai sunt și p’acolo câteva chestii de setat dar nu extrem de complicate. Neavând licență nu l-am testat decât pe o adresă de mail și nu una extrem de importantă.

Dar mi-a lăsat o impresie mișto și mi-a adus aminte de o poveste neterminată legată de o altă jucărie ușor de instalat față de care vreau să retrag câteva din lucrurile negative spuse.

Povesteam în post-ul din link-ul de mai sus primele aventuri cu un IronPort instalat pentru niște clienți extrem de pretențioși cu mail-ul. Frustrările mele la vremea respectivă erau legate de documentația aproape inexistentă pentru IronPort și de metoda de administrare care nu prea te lăsa să faci ce vrei. Jucăria de la vremea respectivă a fost una aflată în teste și ulterior am instalat un appliance nou-nouț în locația respectivă. Care appliance și-a făcut treaba fără prea mari probleme și fără intervenția noastră aproximativ un an. După un an, firma respectivă, facând parte dintr-o familie ceva mai europeană, a hotârât că ar fi util să centralizeze serviciile de IT. Nu discut aici faptul că infrastructura realizată de noi și modul de funcționare erau mult peste planul ineficient pentru o rețea cu atâți utilizatori cu care au venit cei din afara. Dar discut punctual o situație în care jucăria respectivă mi-a oferit una din cele mai mari satisfacții avute pe plan profesional.

În plină perioadă de migrare, echipa de IT “externă” a configurat toate mail-urile (70-80 de mailbox-uri) de pe stațiile de interior ca să folosească serverul lor central de Exchange. După care au dat cu nasul de o mare problemă. Gateway-urile lor pentru mail erau externalizate și ele către un cluster aflat în administrarea altcuiva și acolo apăruseră ceva probleme. Se aflau într-o situație extrem de nasoală, undeva la jumătatea drumului către migrarea totală. Să revină la setup-ul inițial era echivalent cu câteva ore de muncă în zadar pentru că, odată problema rezolvată, trebuiau să facă aceeași treabă din nou. Prin urmare ne-au cerut nouă (celor care am oferit suportul IT până atunci) ajutorul. Noi aveam în schimb cam aceeași problemă cu serverele noastre. Servere configurate să funcționeze pe setup-ul inițial pe care dacă le stricam atunci și ceva nu mai mergea pe la ei, dura extrem de mult până le-am fi repus pe picioare. Nici în cazul nostru și nici în cazul lor nu volumul mare de muncă era problema ci downtime-ul mare pentru un client extrem de sensibil cu mail-ul. Discutând între noi am ajuns la 2 variante. Una implica un server de exchange configurat ca gateway (edge) care ținea și DNS-ul, server pe care trebuia să-l reinstalăm și să-l configurăm ca gateway pentru Exchange-ul lor. Chestie care ne amenința serios somnul pentru noaptea respectivă (discuția o aveam pe undeva pe la 10-11 seara). A doua opțiune era modificarea configurației pe IronPort și plasarea lui ca gateway pentru Exchange-ul lor ( cu un port în DMZ-ul nostru și un port în VLAN-ul lor). Opțiune preferată de mine și datorită faptului că pe IronPort aveam posibilitatea salvării configurației funcționale. Avem mici rezerve legate mai mult de faptul că o eventuală nefuncționare ar fi fost ceva mai dificil de diagnosticat pe IronPort dar în mod clar am fi pierdut mai puțin timp dacă ar fi mers.
Așa că pe la 1 noaptea ne-am hotărât să mergem să le dăm o mână de ajutor băieților. Suit pe mașină, ajuns acolo și găsit 3 oameni cu cearcăne la ochi și privirea tristă, lipsită de orice speranță. Ușor de înțeles având în vedere că stăteau de pe la 8-9 seara încercând să rezolve cumva problema. Colegul meu a început să le expună variantele, cu avantaje și dezavantaje la fiecare. După vreo 10-15 minute l-am tras ușor de mânecă și i-am zis hai să facem cum am stabilit și să ne cărăm acasă că iar dormim pe preș amândoi. Le-am cerut băieților un IP valid din VLAN-ul lor, am salvat configurația pe IronPort conectat direct în el cu cablu, i-am setat IP-ul nou pe interfața respectivă, l-am băgat la ei în switch și m-am mutat cu laptopul la un birou mai comod. După aproximativ 5 minute îi spuneam unuia dintre băieți “Done ! Let’s test it now.” Reacția lui a fost priceless și n-a reușit decât să bânguie un “What ???”. I-am repetat un “it should work now so let’s test it”. S-au strâns toți 3 buluc în spatele meu în timp ce trimiteam mail-uri de test pe conturile clienților. Cu tot cu vorbăria de la început n-a durat mai mult de 20-25 de minute toată tărășenia iar reacțiile lor au meritat drumul făcut în miezul nopții.

Cred c-a fost prima oară când am apreciat din tot sufletul simplitatea în configurare oferită de o jucărie de genul ăsta și realizez că nu prea aș fi putut face treaba asta cu altceva. IronPort nu e totuși o jucărie ieftină așa că nu cred c-o să mai am prea curând ocazia să recomand cuiva așa ceva. Însă (ca să revin la oile cu care-am pornit) Axigen e o opțiune de luat în calcul atunci când clientul vrea ceva mai mult decât un simplu server de mail și are și fondurile necesare.

P.S. Nu m-au plătit nici unii nici ceilalți să scriu bine de ei. Așa că luați postul ăsta ca atare.

Am primit acum ceva vreme (era cald și frumos afară încă ) o jucărie care se anunța extrem de interesantă. Un (o) Mikrotik RouterBoard 433 cu un mPCI wireless într-o carcasă metalică simplă care la prima vedere nu inspiră absolut nimic. Jucaria a ajuns la mine de undeva de prin Cluj,  de la wlantrade, unde trudește unul din cititorii mei. Îmi spusese de ceva vreme de jucariile astea (routerboard) și chiar eram curios să încerc una din ele. Așadar am bătut palma și cutiuța menționată mai sus plus o antenă ceva mai puternică a luat calea Bucureștiului până la mine.

Read more

Am avut o revelație pe la începutul săptămânii. Și anume faptul că am devenit un geek în adevăratul sens al cuvântului. Bine, poate că întotdeauna am avut o înclinație dar în ultimii ani personalitatea mea s-a schimbat radical spre geekiness. În liceu și chiar o bună bucată de vreme după aia eram total diferit. Eram chiulangiu, fumam, faceam beții monstruoase, chefuri prin regie, umblam cu gagici a căror nume îmi trecea rapid pe lângă ureche și relația mea cu domeniul IT era doar la nivel de hobby, lăsat baltă imediat ce se ivea ocazia unei ieșiri la o bere.

De-atunci m-am schimbat radical. În mare parte schimbarea s-a datorat unei relații sentimentale stabile și-a maturizării. Și deși mai scap și în zilele noastre pe la o băută pe undeva, de multe ori prefer să-mi petrec timpul liber altfel.

Iar revelația a venit într-un moment în care am realizat că m-am apucat de instalat pe o mașină virtuală într-un ESX un server de mail Axigen doar “for fun”. Lucrasem o săptămână cu diverse scripturi și scriptulețe pentru echipamentele din academie și eram sătul de ele, vroiam să fac ceva mai distractiv. Și asta la mine s-a tradus în momentul respectiv prin instalarea, configurarea și testarea unui server de mail. Dacă nici asta nu mă face geek atunci zău că nu știu ce-ar mai trebui să fac…

Cât stau ca pe ace să-mi vină jucăria cea nouă mai arunc din când câte-un ochi pe pozele de pe eMag și/sau mă mai uit odată prin lista de telefoane similare să mă asigur că am făcut alegerea corectă. Plus, regulat (adică din când în când ), mă mai uit și pe gsmarena ca să văd ce opțiuni are, mai verific ce aplicații îmi transfer de pe vechiul meu PDA sau ce-aș putea să mai instalez pe el. Like a kid waiting for a candy.

Azi mi-a sărit în ochi HTC Touch HD 2. Nu, nu aspectul mi-a sărit în ochi ci un mic detaliu. Procesorul telefonului are 1000 Mhz. Acum nu știu câți dintre voi au o mică tresărire când aud chestia asta. Dar eu unul am avut primul calculator din viața mea (primul PC, nu punem și HC ‘91) a avut un procesor la 66 Mhz (Intel, 486DX2). Cu un hdd de 60MB și cu 8 sau 16MB RAM (nu mai țin exact minte). Oricum, treaba asta se întâmpla undeva prin 1995-1996. În 1999 (adică acum 10 ani) cred că aveam un AMD K62 pe la 400Mhz. Memorie, habar n-am. Oricum, puțin.

Unde vreau să ajung ? Mi se pare fantastic ca în 10 ani să evolueze tehnologia atât de mult încât să am pe un dispozitiv care îmi încape lejer în palmă puterea de calcul existentă pe un calculator în 2001 (cam pe atunci a fost depășit pragul de 1ghz). Nici nu mai are sens să discutăm despre memorie, spațiu de stocare sau rezoluție (480×800 n-am depășit decât târziu, cu un monitor care suporta peste 640×480).

Dinamica în lumea IT este unul din motivele pentru care îmi place să lucrez în domeniul ăsta. Și sunt extrem de curios unde-o să fim peste 10 ani. Bine, chiar discutam mai ieri cu studenții de la CCNA1 că, deși tehnologia a avansat/avansează destul de rapid,  există câteva excepții în lumea IT în care progresul este extrem de lent. Și cel mai la îndemână exemplu este trecerea la IPv6. Apărut în 1998 și 10 ani mai târziu încă în stadiu incipient. Sau adoptarea 802.11n care a durat 2 ani, timp în care tehnologiile GSM au avut un salt fantastic.

Ahh, încep să mă simt bătrân…