Adapt. Enjoy. Survive.

După lupte seculare și diverse probleme cu voucherele am ajuns într-un final și la Cisco Expo 2010. N-o să fiu cârcotaș și/sau teribil de răutăcios ca să zic c-a fost un dezastru complet dar pot să spun că a fost una dintre cele mai slabe ediții (dacă nu chiar cea mai slabă). A avut puncte bune, unele chiar foarte bune dar au fost și unele neplăceri.

O s-o iau pe rând. Prima chestie observată la intrarea în spațiul expoziției din Marriott a fost separarea care se făcea între cei veniți din partea partenerilor și cei care au cumpărat efectiv voucherul de participare. Mai precis invitații din partea partenerilor nu primeau gentuța cu materialele promoționale și primeau bonulețul de masă în foaier. Cei care au plătit cei 150€ pe o invitație mâncau fie la restaurantul de la Cupolă fie la Champions și aveau evident și geanta promoțională. Asta-i prima deosebire față de ultima ediție ținută în Marriott (de fapt toate edițiile ținute în Marriott) unde bonurile de masă erau împărțite în mod oarecum egal fără discriminări iar materialele promoționale erau pentru toată lumea. Chestia asta a creat iar îmbulzeală maximă în jurul platourilor cu mâncare (că deh, așa suntem noi românii când halim la Marriott) în timp ce în cele două restaurante mai sus menționate era aproape gol. Apropos, cică au fost aproximativ 1100 de oameni înregistrați la eveniment. Dacă zicem că cel puțin 50% au plătit bilet, suma strânsă e pe undeva pe la 100K €. Pentru un eveniment de marketing e ceva și pot să pun pariu că s-au zgâriat nițel pe ochi că n-au făcut biletul mai scump.

Dar să revenim la oile noastre. Anul trecut am apreciat ca fiind un lucru pozitiv amplasarea standurilor partenerilor pe holurile hotelului Radisson. Oamenii socializau în jurul standurilor, mai întrebau câte ceva, se mai discuta, era o atmosferă mai apropiată între vizitatori și parteneri. Anul ăsta, ca în fiecare an când evenimentul a avut loc în Marriott, standurile expoziției au fost într-una din sălile de conferință ale hotelului (sala Constanța). Lumea intra, dădeau o tură printr-un spațiu în care standurile partenerilor erau îngrămădite și ieșeau. Păcat.

Înainte de ziua de azi au fost 2 zile (luni și marți) de prezentări online pe webex. Prezentări tehnice și interesante dar lipsite de componenta de socializare nu au fost prea gustate. Se pare că au fost însă înregistrate și se pot descărca. Bun și-așa. Azi în schimb ziua a fost aproape ocupată cu material de bullshit bingo. Prezentări prea puțin tehnice, prezentatori ușor timorați și mult sub calitatea cu care ne obișnuise Cisco la un eveniment de genul ăsta. Au fost și vreo 2 excepții notabile (din auzite pentru că n-am avut inspirația să ajung acolo) – “Data Center Optimization Mihai Dumitru (Cronus eBusiness)” și Power Session-ul cu “Advanced SP Technologies“.  Power Session-urile au fost printre chestiile pozitive de azi, având o parte mult mai tehnică decât prezentările anterioare.

Pe lângă toate treburile astea (discutabile și subiective) am remarcat și-o idee excelentă în ceea ce privește metoda de împărțire a premiilor. Clasica tombolă de final a fost abandonată pentru tombole separate pentru fiecare prezentare a zilei. Se completa un bilet de tombolă și la finalul prezentărilor se extrăgea din urna din sala respectivă un bilet. Astfel au fost eliminate multe din momentele penibile de anii trecuți când o mulțime de potențiali câștigători nu erau în sală la anunțarea premiilor iar aplauzele erau înlocuite pe final cu “nu e, nu e, mue, mue… mue…”.

Asta cred că a fost cel mai mare plus în dreptul celor care s-au ocupat de organizare. Bine, a fost și-o excepție ușor penibilă cu o prezentare unde-au fost acceptate și cărți de vizită iar premiul principal al tombolei a fost un Wii. A cam fost aranjată tragerea pentru Wii și câștigătorul a fost ales de pe o carte de vizită nu de pe un bilet normal de tombolă dar deh, se mai întâmplă. Da, mă oftic că n-am avut noroc .

Party-ul de final a fost o labă tristă cu un presupus DJ care cică pusese muzică pe acolo iar lumea s-a grăbit să radă rapid platourile de prin hol și s-o taie rapid acasă că deja începuseră să se strângă lucrurile pe acolo și ne dădeau afară. Mi-am adus aminte cu nostalgie de vremurile când plecam la ora 1 noaptea din Becker Brau, beat muci și cântând pe stradă după un Cisco Expo (2006). Și chiar de ediția din 2007 cu concertul Timpuri Noi în seara cu Party-ul. Eh, vremuri…

Rămâne să vedem ce-o mai fi la anul. Cine știe, poate-avem și un Juniper Expo 2011 sau Huawei Expo 2011. Așa, pentru diversificare și termeni de comparație .

Sau cum să te zgârcești la tărâțe…

După ce au fentat grațios un an în organizarea Cisco Expo și ultima ediție a avut loc la Radisson SAS Hotel în loc de Marriott într-un spațiu destul de incomod pentru socializat, anul ăsta se anunță și mai mișto. Am primit de dimineață mail-ul cu link-ul pentru înregistrare la eveniment (împreună cu link-uri pentru facebook, blog, tweeter și alte asemenea unelte de socializare online). Am dat click cu nerabdare și m-am trezit în fața formularului de înregistrare, agendei evenimentului și a “ofertei imbatabile” pentru taxa de participare.

În anii trecuți taxa era pe undeva pe la 150 RON (cu reducere 20% dacă plăteai pentru grup de 5 persoane). Evenimentul tinea 2 zile (în fiecare zi de dimineața până pe undeva pe la 5-6 după-amiaza). Printre prezentările mai mult “bullshit bingo” ale partenerilor găseai și prezentări mai tehnice sau măcar mai interesante. Eh, vă las pe voi să ghiciți ce-au scos în condițiile în care evenimentul de anul acesta este restrâns la o singură zi. Ah, și anul acesta taxa de participare este 100 de euro, oferta speciala daca o platesti pana pe 15 februarie, dupa care devine 150 de euro.

Cu alte cuvinte taxa de participare se cam dublează ( dacă nu triplează) iar “oferta” se cam înjumătățește. Sau în banii ăia intră și-o ședință de masaj thailandez cu sfârșit fericit ?

E chiar atât de nașpa criza asta daca Cisco România s-a hotărât să scoată bani și din Cisco Expo ?

Mă plângeam săptămâna trecută de perioada mai agitată de la începutul lunii octombrie. Eh, odată cu finalul concursului ACM se cam încheie și agitația și intrăm în normal. Clase de Cisco și muncă la ore normale. Dar vreau să vă povestesc cam cum a fost și cu ACM-ul de anul ăsta. AJ, colegul meu, a facut-o în stilul lui clasic, fără a dezvălui amănunte mai mult sau mai puțin picante. Eu sunt mai troll și o s-o fac.

Ca în fiecare an am început munca efectivă joi dimineața. Spațiul de concurs este holul mare de sub cupola rectoratului (remember that, devine relevant pe la final). Munca începe cu aranjatul meselor (7 rânduri a câte 5-8 mese). După care, în momentul în care vin calculatoarele pentru concurs, se trece la căratul lor și instalatul pe mese. Cam pe aici se formează și echipe separate care se ocupă de întinsul cablurilor electrice (prelungitoare cascadate, pornite din 3 surse separate) și întinsul cablurilor de rețea. Anul acesta am preferat să întindem cablurile de rețea de la zero, fără a le mai (re)folosi pe cele vechi, murdare și lipicioase. Cablate acum sub atenta supraveghere a mea și-a lui Bogdan și  strânse cu șoricei pe fiecare rând în parte, ne vor prinde bine pe viitor când va fi suficient să le întindem (sunt și etichetate) la locurile lor.

Pentru concurs trebuie multiplicat un sistem instalat de echipa software pe toate celelalte sisteme existente în sală. Pentru multiplicare folosim udpcast (transmitem imaginea bit cu bit prin multicast în rețea). Acțiunea asta depinde de câteva condiții clare. În primul rând, rețeaua să funcționeze. În al doilea rând, toate sistemele existente să fie absolut identice. Și în al treilea rând, să și funcționeze sistemele respective.

Concursul ACM are ca sponsor principal gigantul IBM. Și până mai acum 4-5 anișori sistemele pe care se desfășura concursul erau sisteme IBM. O plăcere să lucrezi cu ele (în ciuda lipsei butonului de reset care lipsește de pe sistemele IBM). De când IBM a vândut către Lenovo bucata respectivă din afacere n-am mai primit sisteme decente. Dacă nu mă înșel, în fiecare an vin de la Flamingo. Și vin din ce în ce mai proaste. Anul trecut am avut plângeri din partea concurenților din cauza tastaturilor execrabile. Dar ca anul ăsta nu ni s-a mai întâmplat niciodată.

Sistemele IBM care veneau înainte erau noi-nouțe și destinate vânzării (cu o mică reducere bineînțeles). Noi le strângeam cât mai frumos posibil după concurs și luau drumul clientului final. Astea aduse de Flamingo cred că sunt de închiriat pentru diverse evenimente. Și închiriate au fost și de către IBM pentru edițiile din ultimii ani. Problema este că-s vai steaua lor. Și pică din ele încă din momentul multiplicării lor. În general avem întotdeauna și câteva de rezervă pentru orice eventualitate. Anul ăsta în schimb am fost depășiți și am fost nevoiți să mai cerem încă vreo 4 sisteme în plus pe care să le mai avem ca rezerve. Am avut un total de 9 sisteme cu diverse probleme de ajunsesem să ne rugăm în timpul concursului (care durează 5 ore) să ajungem cu bine la final fără să mai pice vreun sistem.  În plus, mai mult de jumătate din tastaturile venite erau în română (iar concurenții sunt și de prin alte țări). Asta mă cam face să nu-mi mai doresc să intru în contact cu chestii luate de pe la FiT Distribution (că asta scria mare pe ele). Nu de alta dar treaba asta denotă o lipsă clară de profesionalism din partea lor. Deh, românilor le este caracteristic miserupismul.

Revenind, multiplicarea sistemelor joi seara este unul din pașii cei mai importanți. Vineri pe la prânz are loc un test de simulare a condițiilor de concurs. Dacă pentru multiplicare toate calculatoarele trebuie să fie în aceeași rețea, la concurs lucrurile stau diferit. Fiecare stație din sală are vlan-ul său propriu și comunică doar cu serverul de concurs. Iar după simularea de vineri trebuie refăcută imaginea din sală. Evident că în timpul celei de-a doua sesiuni de multiplicare au mai picat vreo 2 sisteme. După pregătirea sălii pentru dimineața următoare (când începe concursul), echipa de organizare și membrii juriului servesc o cină festivă într-un restaurant de prin București. Anul trecut a fost Caru cu bere. Anul ăsta e criză și a fost ales “Spazio” de prin regie. Anul trecut am avut platouri puse pe mese, bere și vin la carafă. Anul ăsta am avut un soi de bufet suedez cu autoservire (de ne plimbam cu farfuriile prin mână prin restaurant) și apă Roua. Asta-i cam singura răsplată primită de cei care fac munca voluntară 3 zile la rând (plus un cadou primit la final care constă într-un obiect de îmbrăcăminte care te apără de ploaie ).

Sâmbătă dimineață la ora 10 începe concursul. După primele 10-15 minute mai avem încă 2 sisteme cu probleme. La unul s-a rezolvat rapid dar la al doilea am fost nevoiți să schimbăm sistemul și să transferăm datele concurenților pe noul sistem. Treaba care a ridicat spre final un nou set de probleme.

Sistemul de concurs folosește PC^2 (PC Square), o aplicație client-server realizată în Java. Care are și niște bug-uri de toată frumusețea câteodată (altele de la an la an) de reușim (mai mult echipa software) să transpirăm de fiecare dată.  Modul în care funcționează aplicația nu ne permitea să-i lăsam pe concurenții cu sistemul care a avut probleme să recupereze cele 10-15 minute la final. Trebuiau opriți toți clienții, trebuia să ne asigurăm că nu se mai pot loga la server și abia după aceea să-i lăsăm doar pe ei să se conecteze. Prin urmare, la final, a trebuit să mă mișc rapid și să dezactivez porturile de acces pe cele 3 switch-uri Cisco care rulau în sală. Și să-i las doar pe ei. Din fericire pentru noi nu au depus contestație și nu au făcut gălăgie din cauza problemei avute.

La finalul concursului începem rapid să strângem tot ce e în sală. Echipamentele și cablurile întinse într-o zi de muncă sunt strânse în câteva ore. Și în timpul ăsta spargem baloanele folosite pentru marcarea problemelor rezolvate în cadrul concursului. Și nici nu aveți idee cum se aude un balon spart FIX în centrul rectoratului, sub cupolă. Da, știu, o pocnitoare sub fundul cuiva așezat în centrul rectoratului ar face și mai frumos. Dream on…

Cum rămăsesem singurul (fraier) cu mașină, a trebuit să fac vreo 4 drumuri din rectorat până sus în automatică să car diverse. Server, cabluri, switch-uri, prelungitoare, etc… Rupt de oboseală după 3 zile de muncă am ajuns apoi la festivitatea de premiere organizată în cantina din Leu, amenajată pentru evenimente speciale și care are un ușor iz comunist, familiar tuturor concurenților (care provin din țări din Europa de Est). Primit diploma de organizator și o pelerină galbenă pe care cred c-o s-o donez cuiva care-i mai anemic așa, socializat nițel între noi, organizatorii, bucuroși c-am trecut cu bine de un hop și într-un final ajuns acasă și tras pe dreapta până azi dimineață pe la 11.

Am mai spus că ador hei-rup-ismele ?

După cum știe orice student eminent la calculatore și electronică, majoritatea “chestiilor” care țin de rețelistică se bazează pe RFC-uri (RFC = Request For Comments). La început a fost RFC-ul (ca să parafrazăm o carte celebră pentru copii).

Eh, printre RFC-urile serioase și cu aplicații cât se poate de utile în “real life” se numără și câteva RFC-uri mai “zbanghii”. RFC-uri scoase de acei “geeks” care se distrau cu ocazia zilei de 1 Aprilie din fiecare an. Tradiția a început undeva prin 1973 odată cu “ARPAWOCKY“, o parodie după Jabberwocky a lui Lewis Carroll. Astfel avem parte de o grămadă de capodopere cum ar fi

Hyper Text Coffee Pot Control Protocol
The Infinite Monkey Protocol Suite
Electricity over IP
IPv6 over Social Networks
și preferata mea, The Twelve Networking Truths (asta ar trebui să stea pe post de afiș deasupra oricărui birou de geek care se respectă).

Pe lângă cele de mai sus, mai există 2, poate cele mai cunoscute RFC-uri din seria celor de 1 Aprilie. Cele legate de “IP over avian carriers”. Sunt 2 RFC-uri, primul din ele apărut în 1990 care poartă numele de “A Standard for the Transmission of IP Datagrams on Avian Carriers” și cel de-al doilea, apărut în 1999, “IP over Avian Carriers with Quality of Service“. Pe marginea ambelor s-au făcut nenumărate glume, care de care mai geek-ish și mai năstrușnice.

Evident nu putea lipsi Slashdot din lista celor care au făcut trimiteri la cele 2 RFC-uri și la “păsărelele” care le conțin. Undeva pe la începutul lunii era un post ușor ridicol care menționa trimiterea anumitor date folosind porumbeii călători. Cu “pierderile de pachete” uzuale din pricina șoimilor sau a abaterilor de la traseu. Acest post se pare c-a trezit în angajații unei companii IT din Africa de Sud dorința de-a pune din nou la încercare protocolul respectiv. Mai mult decât atât, de-a face o comparație între “IP over Avian Carriers” și ADSL-ul la care este conectată compania lor. Iarăși, ușor absurd dar amuzant. Scopul final era de-a face de rușine (pe plan internațional) ISP-ul local. Scop atins.

Însă știrea era îndeajuns de absurdă încât să pară interesantă și pentru cei care nu au habar de RFC-uri și de glumele ochelariștilor din networking. Așadar a ajuns să fie preluată de Reuters. Și pe canalul ăsta, ca într-un telefon fără fir jucat de surzi, a ajuns și în mass-media de pe la noi. Evident tradusă și trunchiată cât să fie pe mintea celor care mai cumpără azi ziare cu scopul de-a avea cu ce se șterge la cur când se ridică de pe budă.

Povestea porumbeilor călători ajunși pe post de mediu de transmisie ați citit-o aici, evident completată de RFC-uri. În rest, așa se face presa acum. Traducând știri și prezentând fragmente de informație fără o minimă documentare. La mai mare.

Vă povesteam în postul anterior cum am rămas fără curent electric într-una din sălile din Automatică  săptămâna trecută. Cam cu o oră înainte de sfârșitul ședinței de CCNA au început să pice unul după altul rândurile de calculatoare din sală. Cam la 5-10 minute unul după celălalt. Asta se întâmpla joi seara în jurul orei 8.

Vineri dimineața îmi povesteau colegi de-ai mei cum se învârteau electricienii pe acolo și se scărpinau nedumeriți în cap neștiind care-i problema. Luni, adică ieri, când trebăluiam prin poli, am văzut un echipaj de poliție în fața facultății cu o mașină de Laborator Criminalistic lângă. Am zis “Hopaaa, ce s-o mai fi furat ?….”

Precizez că n-ar trebui să fie chiar atât de ușor de furat treburi din zona respectivă având în vedere că există portar non-stop ajutat mai nou și de excelentele dispozitive de securitate instalate de UTI (camere de luat vederi + alarme).

Fiind curios m-am oprit să-i aud ce zic. Și ce-mi aud urechile întrece orice plăsmuire a imaginației mele. S-au furat cablurile de cupru (electrice) de la subsolul clădirii. Moment în care încep și să-mi explic de ce-au picat pe rând alea din sala în care țineam cursul. Bine, poliția știa că s-au furat undeva vineri. Cam atunci am intrat în vorbă cu ei și le-am zis că de fapt de joi seara avem pană de curent și că au picat treptat rândurile din sală. Ä‚sta: “joi seara ???” Eu: “Da !”. El: “și după aia ce-ați făcut ?”. Eu: “am plecat acasă pentru că nu mai aveam “obiectul activității” ? El: “Și portarul unde era ?”  Eu: “Habar n-am !”. N-au luat declarații, n-au făcut nimic altceva, s-au cărat.

Azi ne trezim cu pană de curent și în alte săli din același corp de clădire. Povestea se repetă (deocamdată ) identic. Vin electricienii, se scarpină în cap, zic c-o să vină în altă zi și se cară. Urmează poliția și urmează să aflăm c-au mai ciordit încă 2-3 bucăți de cablu și că asta ar fi motivul.

Timp în care avem (cel puțin în momentul de față) toate serverele catedrei picate. Și alte servere relativ sensibile care fac aproape o săptămână de când sunt down. Toată lumea dă din umeri și nu se face nimic. Deh, e vară, e an cu recesiune economică iar lenea și miserupismul sunt la loc de cinste.

P.S. De 2 zile (azi fiind a doua zi) ne-am apucat de montat ~50 de echipamente din lab-urile de CCIE venite în Politehnică. Asta ne saltă destul de mult “e-penis”-ul în fața altor academii. Mai rămâne și să ne facem treaba onorabil și să arate totul ca lumea la final.

În plus, profităm de ocazie pentru a aduce o oarecare ordine și civilizație în micuțul data-centeraș al nostru. Prin urmare muncim în ritm de 12h/ zi și pot să zic înc-o dată că nimic nu-i mai mișto decât o zi la sfârșitul căreia să ai satisfacția lucrului făcut bine indiferent dacă de abia te mai ții pe picioare.