Adapt. Enjoy. Survive.

Mă fascinează toată lupta asta din ultima vreme pentru bun simț și respect. Suntem o țară plină de maneliști, pițipoance, mârlani și capre proaste și da, am avea nevoie de cei 7 ani de-acasă pentru o bună parte din populație. Dar n-ai cu cine. Celor care se erijează în apărători ai bunului simț și cer respect zilnic pe canale media nu pot să le zic decât un călduros și mârlănesc “MUIE BĂ”. Și cu toată muia asta tot nu reușesc să fiu la fel de mârlan ca ei. Pentru că una e să propăvăduiești respectul începând prin a impune respect și alta e să-ți faci cruce-n biserică c-o mână pe p.lă și după aia să zici că te-ai săturat de nesimțiți și de golani.

Îmi provoacă un dezgust fantastic campania cu “Noi vrem respect” a celor din RC. Asta pentru că în ultimele luni am apucat să văd în studiourile lor absolut toate javrele. Cum e să ceri respect și să stai jumătate de oră cu Vadim în studio făcând spume la gură ? Sau cu Becali ? E bine, nu ? Impun respect ăștia doi, nu glumă. Cum e să ceri respect și să dovedești imparțialitate cam cât a unui vierme în fața unui leș proaspăt ? Și când ți se atrage atenția (și nu odată) să sari de cur în sus ca și cum ai avea dinamita aprinsă între buci și să ceri lămuriri. Cam cât de tâmpiți credeți că sunt telespectatorii/ascultătorii/cititorii voștri ? Probabil ceva mai puțin tâmpiți decât ai lor.

Cam de cât bun simț dai dovadă atunci când sprijini partidul care-a strâns toate “fenomenele” tranziției. De la tătucul Iliescu până la mult prea celebrul “Almanahe”. Nu are nimeni un simț al ridicolului pe undeva pe acolo ? Da, știm, ne vreți săraci, manipulabili și proști. Ne vreți plecați cât mai departe pe noi ăștia care mai avem putere, chef și creier încât să comentăm atunci când nu ne convine ceva. Vreți să fiți stăpâni absoluți pe insula voastră de latinitate și să vă pupe mâna pulimea atunci când le aruncați o pungă de zahăr și-o ciosvârtă de carne.

Ei bine dragii mei, să ne sugeți pula !

Ascultam dimineață în mașină radio Guerilla și am auzit o discuție fascinantă purtată de Dobrovolschi și Craioveanu cu reprezentantul Pro Democrația, Cristian Pârvulescu. Până la un anumit moment discuția se învârtea în jurul referendumului organizat în aceeași perioadă cu alegerile prezidențiale. După care au trecut la un subiect ceva mai sensibil pentru breasla jurnalistică și anume înregistrările cu Sorin Roșca Stănescu și Bogdan Chiriac. Aici am rămas absolut mască. Întrebarea pusă lui Pârvulescu suna ceva de genul : “Suntem noi o democrație dacă telefoanele ne sunt ascultate în acest mod ? Dacă sunt ascultate și înregistrate convorbirile private ?”.

Nici n-am mai stat să-i ascult în continuare și am schimbat postul. Cum puii mei să pui o astfel de întrebare atunci când discuțiile înregistrate te fac să-ți dorești să emigrezi pe marte undeva. Trecem peste faptul că este foarte posibil ca înregistrările să fie făcute chiar de către Macovei și atunci n-au treabă nici cu serviciile de informații (așa cum finuț încerca să sugereze întrebarea) nici cu oamenii vreunui partid politic. Bun, în mod clar “scăparea” discuțiilor în presă este acțiunea unui partid/personaj politic. Dar publicarea înregistrărilor nu e același lucru cu înregistrarea lor. Iar publicarea lor demonstrează tocmai faptul că trăim într-o democrație care permite unor știri mai “incomode” să ajungă în spațiul public. Deși democrația se cam termină când ajunge pe teritoriul unor anumite televizuni/ziare care se chinuie din răsputeri să spele imaginea celor 2.

Știu cât de oripilat este spectatorul român supus zilnic la scandaluri și dezvăluiri de genul ăsta. Însă cred că tocmai circul ăsta în care toți au ajuns să-și dea în cap în public, începe să semene a democrație. Nu liniștea și pacea în care ar prefera să-și facă jocurile. Mai rămâne să facem și pasul ăla extrem de important în care interesul public să fie și interesul presei. Momentan suntem blocați ceva mai în spate.

Au început câțiva cretinei să lase mesaje electorale pe blog pe aici. Iar eu am început să am o scârbă față de ei încât dau ban ip imediat cum îl văd pe unul care mă îndeamnă să votez cu Geoană. Sau cu oricine altcineva. Dar mai ales cu Geoană.

Nu cred că am cititori care să nu fie familiarizați cu scandalul referitor la raportul scos de comisia prezidențială. Eu nu știam de el, am aflat de abia ieri (nu, nu mai citesc ziarele iar televizorul îl folosesc pentru filme). L-am descărcat (tot pdf-ul), l-am citit în grabă și mi se pare un raport muncit și destul de la obiect și apolitic.

Presa de la noi a avut însă o altă părere vis-a-vis de subiect. De ce ? Păi nu știm. Probabil pentru că adoră să facă circ și să prezinte informații trunchiate sau deformate, să facă aluzii și miștouri, să tâmpească și să dezinformeze și mai mult o populație care este deja tâmpă și prost informată. Am mai spus-o și altă dată și-o repet și acum. Politicienii noștri adoră masa de tâmpiți fără creier care-i ajută să revină la putere din 4 în 4 ani. Că votează, că nu votează, rezultatul este același. O să aibă destule voturi încât să ajungă în poziția din care își permit să ne trateze ca pe tâmpiți. De altfel asta este și imaginea votantului român. Un gigel prost informat care pune ștampila pe “ălalalt” din dorința de-a schimba ceva. Așa-s majoritatea. Mai există însă și cei care citesc presa din România și care au impresia că-s informați și au cântărit toate opțiunile cu atenție. Nimic mai fals.  Informația se servește cum îi cade mai bine ăluia care dă banii.

Din tot raportul ăla de 300 de pagini mass-media de la noi a extras doar două subiecte care în raport ocupă sub jumătate de pagină dar care au făcut să curgă multă cerneală prin ziarele din România. Legalizarea prostituției și dezincriminarea consumului de droguri. Subiecte numai bune de bătut apa în piuă și de manevrat idioții moraliști de pe tot cuprinsul țării. Nici nu mai comentez titlul Antenei 3 cu “Raport pentru EBA: Comisia prezidențială susține dezincriminarea consumului de droguri și sexul comercial”. Ideea e similară. Și pe lângă mass-media au apărut și toți moraliștii de prin partidele noastre care de care mai colorate să “dezbată” subiectul. Fiecare mâncând căcat cu lingura.

Legalizarea prostituției în România nu e un subiect nou. A mai fost dezbătut și în trecut. Evident, biserica ortodoxă se oripilează și sare de cur în sus când aude de asta uitând vremurile când Crucea de Piatră era un loc vizitat. Nu contează că fenomenul există oricum și nu poate fi stopat. Nu contează că e mai ușor să controlezi și să aduci bani la buget decât să accepți tacit o industrie subterană. De când cu criza au apărut curvele pe la toate colțurile de stradă. Vin noaptea acasă târziu și le văd cam prin tot Bucureștiul. Poliția trece pe lângă ele fără să le deranjeze. Colac peste pupăză au înflorit și saloanele de masaj erotic (unde mai mult ca sigur ai și un final fericit inclus în preț). Și-atunci de ce să nu se facă totul legal. Ar strica bordelurile organizate unde curvele-s duse la doctor la intervale regulate și unde poți să controlezi mai bine fenomenul ? Nu-s singurul care sunt de acord cu treaba asta odată ce cântărești avantajele și dezavantajele situației. Avem o țară plină de curve. De ce să nu profităm de avantajul ăsta ?

Subiectul drogurilor este mai sensibil și totodată și cel pe care insistă mai mult mâncătorii de rahat din presă. În primul rând este o diferență enormă între “dezincriminarea” și “legalizarea” drogurilor. O diferență care din păcate face multe victime și din cauza asta ăia care folosesc chestia asta ca pe un argument împotriva fufei lui Băsescu ar trebui bătuți bine. Dezincriminarea consumului de droguri reprezintă diferența dintre dependentul de droguri care poate să recunoască deschis că are o problemă și cel care nu o va face de teamă să nu pățească ceva. Nu are nici în clin nici în mânecă cu legalizarea drogurilor. Traficul rămâne la fel de ilegal ca și până acum. Însă consumatorii vor putea fi tratați ca niște victime nu ca niște criminali. Și asta contează. În plus, dezincriminarea consumului de droguri este o realitate în majoritatea statelor europene. Noi suntem însă încă la coada vacii. De unde facem pe lupii moraliști.

Evident, ca și în cazul prostituției, ziarele și știrile sunt pline de articole din care reiese că România o să ajungă o țară plină de curve și drogați și că este pus în pericol cetățeanul de rând din cauza asta. Right, Gigi n-o să-și mai poată bate nevasta când vine beat acasă din cauză c-a trecut pe iarbă și-a făcut și-un drum pe la curve.

Am avut ocazia să văd și vechile aberații referitoare la drogurile ușoare care-s poarta de intrare în lumea drogurilor periculoase. Așa cum laptele de mamă este poarte de intrare în lumea vodcii și-a poșircii proaste. Poarta de intrare în lumea drogurilor periculoase este lipsa de informare. Este lipsa de educație și dezinteresul părinților. Dacă n-ar exista drogurile ușoare, puștimea teribilistă și complet idioată n-ar avea nici cea mai mică ezitare să încerce orice altceva. Sunt mii de consumatori ocazionali de droguri ușoare care nu au trecut la altceva și care sunt sănătoși și o duc foarte bine fără să simtă nevoia să-și injecteze ceva. O discuție obiectivă asupra subiectului ar include și rezultatele miilor de studii făcute și părerile argumentate pro și contra rezultate în urma studiilor. Nu are însă nici un farmec așa și e mai ușor de stârnit o reacție din partea publicului larg dacă prezinți situația cât mai “colorat”.

Presa din România a încetat de mult să mai educe publicul larg. Acum se ocupă cu chestii mult mai interesante și profitabile. Cum ar fi manipularea, spălarea creierului și impunerea unui stil de viață.

Urmăresc de câteva zile cu oarecare interes scandalul stârnit de venirea lui Cornel Nistorescu la Cotidianul. Mi-e indiferent Nistorescu ca jurnalist. Mă uit la opiniile tuturor celor implicați (direct sau indirect) și mă gândesc ușor amuzat la un lucru pe care nu mulți îl sesizează.

Cotidianul a pierdut mult în ultima vreme pentru că a încercat să stea cu fundul în două bărci. Să fie obiectiv. Bineînțeles, o singură persoană nu poate fi 100% obiectivă în fața unui subiect dar per ansamblu ziarul avea voci de ambele părți a baricadei. Baricada fiind Băsescu, evident, că doar el este (și va mai fi pentru o perioadă cel puțin) centrul subiectelor din mass-media. Eh, obiectivitatea, oricât de lăudabilă ar fi, nu aduce cititori. Nici nu-i îndepărtează, ce-i drept, (decât poate dintre cei mai radicali) dar în mod clar nu aduce cititori. Un ziar “înclinat” spre o anumită orientare politică are avantajul major de-a condensa grupurile de susținători bucuroși în a-și regăsi idealurile aprobate de un ziar cu oarecare notorietate. Singura greșeală pe care-o face Cotidianul este legată de direcția spre care se îndreaptă acum. Un ziar cunoscut la un moment dat pentru opiniile pro-Băsescu, ajuns oarecum echilibrat în opinii, acum trecut cu toate armele în tabăra anti. Iar în tabăra anti sunt destule. Dar cum scopul nu-i să aducă ziarul pe culmile audiențelor ci să stârnească îndoiala și în cei mai înverșunați fani ai lui Băsescu, nimic nu este pierdut. Scopul presei este de a manipula nu de a educa (oricât de mult am vrea să credem că nu-i adevărat).

În contextul ăsta mă gândeam la posibilitatea de a face presă într-un mod cât mai obiectiv atrăgând în același timp și public. Răspunsul oarecum logic este online-ul. Posibilitatea de a interveni cu comentarii, de-a stârni discuții și de a dezbate în timp real un eveniment, un articol, aduce un grad mult mai înalt de obiectivitate. Asta presupunând că autorul articolului are capabilitatea de a pune faptele într-un asemenea fel încât să stârnească comentarii fără să fie părtinitor. Cu alte cuvinte, aptitudini de blogger cu simț jurnalistic. Și aici mă gândesc în primul rând la zoso și la faptul că reușește câteodată să-și stârnească cititorii doar prin prezentarea laconică a unui subiect. Subiectul ajunge să fie completat și întors pe toate fețele de către cititori. Fiecare vine cu argumente, contra-argumente și comentarii astfel încât la sfârșitul unei zile ai o imagine infinit mai complexă decât cea prezentată de orice ziar de pe piață. Bineînțeles contează și calitatea cititorilor, educația lor și modul de exprimare. Dar astea nu au fost probleme grave acum câțiva ani, la începuturile bloggingului pe la noi. Majoritatea bloggerilor, fie că au pornit din rândul jurnaliștilor fie din alte medii, au învățat să stabilească un contact direct cu proprii cititori. Să dezbată subiectele împreună cu ei, să discute, să analizeze și să facă din treaba asta aparent “neprofesionistă” un model demn de luat în seamă de presa clasică. Momentan “clasică” pentru că, în ritmul ăsta, are toate șansele să ajungă a fi cunoscută ca “presa antică”.