Adapt. Enjoy. Survive.

Adică celularul, molecularul, mobilul sau cum îi mai zicem noi românii. Adopt rapid leapșa de la Dan pentru că îmi face o plăcere deosebită să vorbesc despre jucăriile avute de-a lungul timpului.

Nu mai țin minte exact când (undeva prin ‘98) a intrat primul telefon în familie dar știu sigur ce model era. Ca să fim noi mai Gică-contra n-am avut Bosch 608 (telefonul cu un succes fulminant în perioada respectivă) ci Philips Diga. Nu pe abonament ci pe cartelă diALOg. A rămas pe cartelă cam un an după care a ajuns într-un final pe abonament, abonament care este în derulare și acum. Undeva prin ‘99 am avut și eu primul telefon mobil tot cu cartelă diALOg. Un Philips Fizz (fără nici o legătură cu papagalul din șou-biz de pe la noi). Ditai cărămida cu care mă loveam în ouă de fiecare dată când încercam să mă așez cu el în buzunar.

Câteva luni mai târziu, taică-meu își lua un Ericsson 628 (parcă) iar Philips-ul Diga ajungea la mine. O perioadă am folosit și Diga și Ericsson 628 (le roteam) pentru că taică-meu pusese mâna pe o altă jucărie, Philips Spark. Impresionantă autonomia telefonului ăsta pentru perioada respectivă. Din păcate nu același lucru îl pot spune și despre fiabilitate pentru că a decedat destul de rapid.

O să fac o paranteză acum ca să mai lămuresc un aspect. Taică-meu e un soi de copil mai mare atunci când vine vorba de gadget-uri și în general era foarte greu să te înțelegi cu el pe vremea aia când venea vorba de jucării de genul ăsta (de fapt când venea vorba de orice fel de jucărie). Acum a mai îmbătrânit și nu mai are răbdare să se joace cu noile modele care numai sex oral nu știu să facă. Închidem paranteza.

Philips-ul Diga a fost telefonul la care-am ținut cel mai mult deși într-un top 3 al preferințelor (top care ține seama și de funcționalitate) nu ocupă decât ultimul loc. Era destul de mic și de frumușel (mai ales pe lângă monstrul Fizz) și își făcea treaba excelent. Însă undeva prin 2000 am reușit să-l pierd. De fapt mi-a fost furat din buzunarul interior al unei veste în timp ce mergeam cu un mijloc de transport în comun prin București. Èšin minte momentul pentru că am fost complet bulversat de modul în care-a dispărut și nu reușesc nici acum să înțeleg cum naiba mi l-a furat (pentru că în mod sigur n-avea cum să cadă și să-l pierd). Autobuzul era aproape gol iar eu stăteam cu un amic pe scară. Am stat pe scară aproximativ 3 stații (nu era o oră foarte circulată și cum nu mergeam decât 3 stații, n-am urcat de tot). La a 2-a am făcut loc cuiva să coboare. A fost singura persoană care a trecut pe lângă mine și într-adevăr, timp de o fracțiune de secundă, s-a “frecat” de vesta mea. Dar asta în timp ce cobora din autobuz. În mod sigur ăla a fost momentul în care-a dispărut și telefonul și tare mi-ar fi plăcut să am și eu o asemenea dexteritate…

După Philips Diga a urmat perioada Ericsson. Am avut Ericsson A1018s. Telefon care m-a ținut o grămadă de vreme și la care nu m-a enervat decât ecranul prea mic. Încă mai mergea când am trecut pe următorul, Ericsson 2618.  Asta, deși model mai nou și cu o grafică îmbunătățită, a avut o grămadă de probleme. Într-un final a cedat și așa am trecut la telefonul care este al doilea în topul preferințelor mele de-a lungul timpului. Ericsson T39. Un telefon deosebit de isteț și cu o autonomie incredibilă. Mă ținea bateria câte 2 săptămâni jumate și plecam în excursii fără să-mi car după mine încărcătorul. Știa de bluetooth și infraroșu și avea o agendă impresionabilă. Încă-l mai am și încă mai merge (deși bateria nu mai ține aproape de loc).

După T39 am avut iar o experiență care-a implicat meciuri cu taică-meu. Prin niște prieteni de familie a adus din Italia 2 telefoane LG 8330. Prin 2002 se vindeau în Italia în rețeaua Tre cu cartelă (fără abonament) la niște prețuri extrem de mișto. Românașii noștri au prins schema și cred că s-au cărat cu tirurile mobile vândute pe Tre în România. Într-un târziu și-au dat seama de schemă italienii și au tăiat macaroana. M-am certat multă vreme cu taică-meu pentru unul din mobilele alea (unul era adus pentru altcineva). Într-un final a ajuns la mine.

LG-ul a fost un telefon destul de ok. Nu foarte isteț și destul de puțin prietenos (cu greu puteai să urci chestii pe el) dar făcea poze reușite (primul meu telefon mobil cu cameră) și avea o calitate audio extrem de bună (difuzor extern stereo pentru sonerii). De pe vremea aia îmi țin ca sonerie pe mobil “The Doors – Roadhouse Blues”. Am fost fraier și lacom și m-am întins către un nou model care tocmai apăruse pe la Tre în Italia. LG U880. Am vândut 8330-ul și am dat banii pe ăla. Un mobil foarte mișto dar care n-am reușit de loc să-l decodez în România așa că l-am vândut într-un final.

Cam prin 2005 am trecut și pe abonament la Orange (până atunci am stat numai pe cartelă). Odată cu abonamentul mi-am luat și Sony-Ericsson K750i. Un telefon extraordinar de mișto pe care îl mai călăresc și în ziua de azi și primul în topul preferințelor. Ceva mai târziu mi-am luat pentru abonamentul primit de la firmă (Vodafone) Sony-Ericsson M600i. Telefon despre care am scris și pe blog câteva chestii.

Acum, mai recent, am primit în teste de la Romtelecom – Cosmote și un telefon Nokia 6300. Cu care mă înțeleg destul de greu și am impresia că toate butoanele-s puse pe dos și are nevoie de pași suplimentari pentru a face o acțiune simplă. În plus pozele făcute cu camera foto, deși tot la 2mpx, sunt execrabile pe lângă cele făcute cu K750.

Cam asta-i istoria de până acum a telefoanelor mele. Nu știu ce telefon urmează să-mi iau. Există 2 posibilități. Să merg pe simplitate/comoditate și să iau Sony-Ericsson K810i (unul dintre cele mai reușite modele după părerea mea) sau ceva similar. Sau, din contră, să iau un smartphone cu o grămadă de funcții. Caz în care cred că aștept până apare ceva cu Android la noi. Nu de alta da’s sătul și de Symbian și de Windows Mobile. Iar iPhone nu-mi iau atâta timp cât încă-mi plac femeile…

Leapșa o arunc și eu către Bogdan, Sagesse și Andrei. Let’s see…

…capitala țării ești.

Ä‚sta-i un răspuns la un soi de tag lansat de Paul prin blogosferă prin postul său care vizează imobiliarele.

Cred că problema s-a tot discutat și s-a întors cam pe toate părțile pe internetul românesc. De la opiniile celor care cred că Bucureștiul a fost invadat de țăranii care n-aveau ce face acasă până la cei care înjură administrația locală pentru lipsa de reacție. Oricine ar fi vinovat, rezultatul final îl avem zi de zi în fața ochilor. Efectele migrației în masă a populației din provincie sunt din ce în ce mai neplăcute. De la aglomerație până la creșterile nesimțite de prețuri pe piața imobiliară.

Am tot încercat și eu să gândesc problema cât mai “out of the box”. Eu unul n-am migrat în București ci m-am născut aici. Dintre părinții mei doar mama e venită dintr-un oraș de provincie (Galați). Așa că pot doar să ghicesc motivele pentru care cineva vine să locuiască în București. Nu c-ar fi foarte greu de ghicit.

Cel mai evident motiv este că banul se învârte în București. Cele mai puțin evidente motive sunt legate de modul în care se dezvoltă orașele de provincie. Sau mai bine zis de modul în care nu se dezvoltă.  Un adevăr dureros este faptul că, locurile sălbatice atât de apreciate de turiștii străini sunt așa nu din cauză că oamenii de acolo au grijă de natură ci din cauză că, din punct de vedere al dezvoltării, zonele respective sunt cu câteva zeci de ani (chiar sute) în urmă. O să dau ca exemplu locul în care îmi petrec de câțiva ani concediul vara. Orașul (da, este oraș) Rășinari aflat la câțiva km de Sibiu. În România anului 2008 în această localitate nu există apă curentă. Sunt captate niște pârâuri dar metoda nu face față. Prin țevile de apă de abia dacă curge un firicel. Când plouă câteva zile apa are o frumoasă culoare maro.

Un alt motiv (chiar extrem de important) este legat de învățământul superior. Bucureștiul este practic cel mai mare centru universitar din zona de sud-est a României. Și dacă ar fi fost vorba numai de universitățile de stat ar mai fi fost cum ar mai fi fost. Dar aici există și o grămadă de universități particulare. Problemele legate de sistemul de învățământ superior sunt mult prea ample pentru a fi discutate în acest post. O să mă rezum doar la a spune că-i țara plină de oameni cu studii superioare dar care nu-s în stare să facă nimic.

Hai să rezumăm ce-avem până acum. Orașe de provincie fără o viziune de viitor, o ofertă imbatabilă în învățământul superior a capitalei și faptul că aici se învârt banii.  Și-atunci ne mai mirăm că se îngrămădește lumea în București ? Ok, eu aș pleca de aici în aproape orice oraș din provincie dacă aș ști că există aceleași posibilități de-a câștiga o pâine și acolo. Și dacă eu, născut aici, aș pleca în condițiile de mai sus atunci cei care sunt veniți din provincie doar pentru studii ar avea motive mai multe să se întoarcă. Populația din mediul rural migrează în număr din ce în ce mai mare spre orașe. Chiar și spre orașele din alte țări. România devine încet, încet o țară care se dezvoltă doar pe alocuri (găsiți voi o comparație plastică). Și asta are efecte nasoale asupra tuturor. Evident, politicienii noștri s-au prins că omul sărac sare mai frumos în sus când i se aruncă un os. Populația din mediul rural este o masă de manevră extrem de docilă, un soi de modelino cu care poți să faci cam ce dorești.

Ok, astea ar fi motivele pentru care Bucureștiul este suprapopulat. Și apropos de modul în care se circulă pe bulevardele din București, zilele trecute am avut o revelație. Înțeleg de ce e orașul aglomerat dimineața și dupa-amiaza. Dar de ce e aglomerat și în mijlocul zilei (pe la 13-14). Ar putea fi birocrația un răspuns la întrebarea asta ? Câți dintre cei care stau la cozile de la semafoare se îndreaptă spre cozile de la ghișee ? Ce naiba, în anul 2008 nu se pot rezolva problemele altfel decât prin cozi la capătul cărora dai de figuri acre de funcționari publici ?

Cât despre soluții SF am mai propus eu odată să muncească lumea de acasă. Evident doar cei a căror prezență fizică nu este neapărat necesară și poate fi suplinită printr-o legătură la internet cu restul firmei. Există VPN, există Internet dar încă nu există mentalitate pentru așa ceva.

Am înțeles că asta a pornit de la Ionut Oprea și că una din “regulile” principale spunea că trebuie dată la un număr mai mare cu 1 decât numărul de bloggeri taguiți anterior. Eu am primit-o tot de la Paul.
Având în vedere că m-am trezit destul de târziu și că sunt prea puțini cei care au rămas ne-taguiți o să-l dau tuturor celor care citesc postul și nu au răspuns deja.

Ce vreau eu de la administratia locală ține mai mult de mentalitatea celor care lucrează acolo decât de soluții tehnice. Senzația tuturor celor care au avut contact cu administrația locală este că se află la mâna funcționarilor. Nu că funcționari sunt puși acolo ca să servească cetățeanul plătitor de impozite. Așa ajungem de multe ori puși în fața situației de a aștepta aprobări/acte din cauza unui funcționar nervos/frustrat și care nu vrea decât să demonstreze că e și el un șef mic peste ceva. Așa că să faci bine să-i vorbești frumos, să-i aduci flori/ciocolată/bani și să te înclini respectuos dacă ai pretenția să te “servească”.

O altă problemă (anexă a celei de mai sus) o reprezintă pilele angajate în sistem. Pile care freacă menta, culeg șpaga și cam atât. Tot pe aici se încadrează și faptul că, posturile de muncă în care există posibilitate de primire a șpăgilor grase sunt date pe pile și au și salarii măricele. Posturile care implică muncă serioasă sunt plătite prost de unde și cauza frustrărilor celor care lucrează pe aceste posturi. De unde și cauza nervilor noștri atunci când dăm nas în nas cu un angajat sictirit, neplătit cum trebuie și care se ghidează după motto-ul “ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”.

Mai acu’ câteva zile scriam și de faza cu Biroul Unic unde, teoretic, ar fi trebuit să rezolv toate actele pentru deschiderea unei firme. Simplul fapt că site-ul nu mai merge de ceva vreme mă face să cred că nici la fața locului lucrurile nu merg așa cum se laudă ei c-ar trebui să meargă. Birocrația excesivă alimentează șpagile și veniturile funcționarilor. Așa că nu au nici un interes să simplifice lucrurile pentru noi.

După cum spuneam și sus, dau mai departe tuturor celor care citesc.

Că tot rămăsesem dator cu asta de pe la BlackNight

În ordinea apariției (sus spre dreapta până la capăt și înapoi de jos spre stânga):

1. OpenVPN
2. Tap Adapter (VPN) Unconnected
3. Cisco VPN Client
4. TrueCrypt
5. TheBat!
6. FeedDaemon
7. Yahoo Mail
8. Yahoo Messenger
9. Wired Network Connection
10. Rainlendar
11. uTorrent
12. Intel Extreme Graphics 2 for Mobile
13. Spamihilator
14. Synaptics Pointing Device
15. AC97 Audio Config
16. Gtalk
17. Virtual Daemon Manager
18. KeePass
19. NOD32
20. Sound Volume
21. Wireless Network Connection

Ah, o dau mai departe celor 3 hostați de mine pe clubcisco. În ordine cronologică Sagesse, Andrei și Bogdan.