Cu pisici

Prin luna iunie 2016, la puțin timp după ce-am pierdut în urma unei insuficiențe renale cea mai dulce și simpatică pisică pe care-am cunoscut-o vreodată, am adus în casă o pisică de pe stradă cu patru pui. Și pentru că nu eram încă pregătiți să ne atașăm emoțional de un animal de companie și nici… Continue reading

Tineretul și cultura

Mai întâi, până la povestioara extrem de scurtă dar amuzantă tre’ să dau câteva detalii de introducere. Undeva acum un an primăria sectorului 3 a inaugurat cu mare fast și în prezența “Duamnei” Firea sala fostului cinema Gloria, renovată. La ora actuală sala aparține de Teatrul Metropolis (din câte știu). Zilele astea are loc Festivalul… Continue reading

Drumul spre nicăieri

O  vorbă din strămoși spunea ceva de genul “ai carte, ai parte” și în general eu îmi aduc aminte că părinții si bunicii au încercat, uneori au și reușit, să mă facă să prețuiesc buchiseala. Și ca mine au fost cam toți colegii mei de școală/liceu și nu numai. Cumva la nivel de mental colectiv… Continue reading

Idee de afacere

Până data viitoare când mă îndur să scriu ceva mai pe larg pe aici vreau să vă spun rapid, pe scurt, o idee de afaceri venită azi, bazată pe ultimele evenimente social-culturale de pe la noi. Având în vedere dorința românului simplu de a epata și de a copia/simula succesul pe care-l au alții mă… Continue reading

Românul atoateștiutor

Din moși-strămoși românii noștri au fost capabili să-și suflece mânecile și să sufle puternic în jiglerele de la bătrâneasca Dacie ca s-o facă să meargă. Stă scris în codul genetic al nostru că ne pricepem la orice. Suntem maeștri în fotbal, habar n-au marile cluburi ce pierd că nu vin să recruteze din dădătorii cu… Continue reading

Falimente în lanț

Până mai acum un an ajungeam relativ des pe la traininguri prin Brașov. Și pentru că mă plictiseam serile prin camera de la hotel mai ieșeam și pe la câte-o bere.  Așa am descoperit încet, încet majoritatea crâșmelor de prin oraș.  Ei, în ultima vreme am dat mai răruț prin Brașov și, ajuns acum din… Continue reading

The night of…

… sau cum am ajuns să mă resemnez cu o alegere făcută. “The night of…” e un proaspăt serial american făcut de cei de la HBO. Mai bine zis e un proaspăt copiat serial american de către cei de la HBO după un serial britanic numit “Criminal Justice”. Dacă serialul britanic este interesant (a fost… Continue reading

Feministele

După câtă bătaie mănâncă femeile în România nici n-aș fi zis că e plin de atâtea feministe câte am văzut ieri având reacții adverse în urma unui articol/interviu cu Bogdan Naumovici în iqads. Nu mi-e atât de simpatic Naumovici da’ spune o chestie absolut cinstită și anume că nu poți să capeți experiență în muncă… Continue reading

Conspirația semințelor

Îmi pare rău s-o recunosc dar nah, eu sunt ușor mai hipster decât ceilalți români. Nu prea mă omor după semințele de floare. Îmi plac însă cele de bostan (dovleac, pentru cititorii mei mai puțin obișnuiți cu vocabularul) și le mai ronțăi din când în când la bere. Sau mai bine spus “le mai ronțăiam”…. Continue reading

Idee de business

Femeile aflate la cumpărături sunt vulnerabile la tot felul de stimuli. Chiar dacă nu au plecat să-și cumpere ceva anume atenția le este permanent atrasă de diverse obiecte de uz vestimentar și nu numai. Și sunt extrem de vulnerabile la orice reducere chiar dacă e fictivă (și de cele mai multe ori este) sau nu…. Continue reading

Inginerii și dragostea pentru scule

Discutând cu Bogdan la telefon despre un Cisco Email Security Appliance și despre jucatul pe așa ceva am încheiat conversația cu următorul dialog : Bogdan: “Băi, recunosc, îmi place scula!” Eu: “Băi și mie îmi place scula” (în timp ce Bogdan realizase brusc ce-a zis). Pauză stânjenitoare că realizez și eu ce-am zis… Bogdan, încercând… Continue reading

Weekend horror

Weekend-ul ăsta am avut o ieșire la munte cu oamenii din facultate. La temperaturile anunțate în București pe undeva mă bucuram că ajung într-o zonă în care este posibil să-mi fie chiar ușor friguț. I had no idea… Locul ales pentru cele 2-3 zile a fost Cabana Voina, undeva pe la 20 de km de… Continue reading

Mămăligă – The Movie

Uitându-mă aseară la creația artistică cea mai de seamă a lu’ Groparu, adică filmul Usturoi, nu am putut să nu remarc faptul că prin distribuție apar membri de seamă ai blogărimei transilvane. Și m-am gândit că nah, lenți, lenți da’ ne-au luat-o în față ardelenii ăștia și au film reprezentativ. De ce n-am avea și… Continue reading