Terapeutic

boobsNoi ăștia care ne dăm pe internet de mai multă vreme știm că majoritatea progreselor în domeniul ăsta sunt făcute datorită industriei pornografice. Pentru ca săracii adolescenți să nu se mai chinuie ca mine prin anii ’90 cu poze jpeg la rezoluție de rahat pe dischetă.

Noroc că ne mai maturizăm pe măsură ce adunăm primăveri și trecem de la privirea pornului în scopuri “educative” la privirea pornului în scopuri curative. Păi da, că există un studiu care spune clar că bărbații care se uită la sâni 10 minute pe zi trăiesc mai mult. Și cum și-așa noi trăim mai puțin decât femeile, e normal să vrem să trăim mai mult. De aia bărbații maturi aruncă regulat câte o privire pe site-uri de genul kindgirls.com sau altele asemenea.

Ei, în contextul ăsta nu puteam să nu salutăm apariția în peisajul autohton a site-ului biciclescu.ro. Nu l-am remarcat din primul moment pentru că începutul a fost adresat unui altfel de public dar am ajuns să admirăm câteva ediții. Site-ul și-a propus să dezbrace bicicliștii de haine și de inhibiții și să-i pozeze (cu sau fără cadru). Să zicem că acceptăm materialele puse de dragul egalității între sexe. Sau cel puțin am acceptat atâta vreme cât a existat un echilibru.

Site-ul postează în fiecare joi un calup de fotografii susținute de un soi de interviu și alternează de la o săptămână la alta sexele. Sau așa ar trebui/ar fi echitabil să facă. Numai că, dacă stăm să adunăm să împărțim și să numărăm, lucrurile nu sunt echilibrate. Sunt mai mulți “cicliști” decât “cicliste”.  Băieții cu site-ul ar putea argumenta că nu asta contează, că ei fac treaba asta pentru alte motive și că publicul ar trebui să fie interesat de materiale indiferent de poze. Însă le-aș putea contraargumenta cu un screenshot făcut acum ceva vreme pe t5.ro.

Vă las pe voi să ghiciți care sunt săptămânile în care au postat poze cu sâni și care sunt săptămâni în care purtătorii de bicicletă aveau coaie.

bici

După o serie de articole, site-ul a luat o pauză mai prelungită și n-aș fi postat articolul ăsta dacă nu ar fi revenit cu poze proaspete. Din păcate fotomodelul este complet aerodinamic și conține prea multe textile. Și e păcat că un proiect care era atât de promițător la un moment dat, eșuează în jungla asta. În plus am vaga impresie că au dispărut cel puțin un set de poze de pe acolo. N-aș putea să bag mâna în foc dar parcă nu era atât de disproporționat din punct de vedere al reprezentării sexelor (4 fete la 7 băieți). Este atât de disproporționat încât articolul ăsta începe să sune ușor gayuț și simpla “promovare” a site-ului respectiv s-ar putea să mă încadreze într-o orientare sexuală de care nu aparțin de fapt. Dar mă risc, asta este, și lupt pentru toți bărbații care vor țâțe în speranța că poate, poate reușesc să schimb ceva.

Sunt sigur că au mai auzit și de la alții că fără poze interesante, oamenii se apucă să citească articolele. Și articolele sunt atât de naive încât există un potențial imens de trolling în ele dar a face trolling pe baza unor astfel de articole este atât de trist încât nu merită. Este le fel de trist cu a te masturba folosind pozele dintr-o revistă veche pentru gospodine. Îngrijorător de trist.

Eu sper să își revină și să reușească să îmbine ciclismul cu frumosul. Să ne bucure privirile și să ne ajute să ne luăm doza zilnică terapeutică de sâni. Că altfel vom face outsourcing și e păcat de fetele frumoase pe care le are țara asta…

1 Comments Terapeutic

  1. titi piratu

    te-a suparat, este?
    statistic vorbind, e sensibil mai multi ciclisti decat cicliste (cel putin in B)… plus ca ei se dezbraca mai usor decat ele… just sayin

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *